Străzile cu piatră din Dumrăvița vor fi reciclate. Autoritățile locale au publicat pe site-ul de achiziții publice o licitație pentru a găsi o firmă care să facă operațiunile. Este vorba despre reciclarea a 24 de străzi, cu o lungime totală de aproximativ 5,5 kilometri.
Valoarea investiției din acest an este de 1,5 milioane de lei, cu finanțare integrală din bugetul local. „Reciclarea drumurilor reprezintă o soluție rapidă de a aduce drumurile neasfaltate din comună la un grad ridicat de viabilitate”, spun autoritățile.
Străzile pe lista de reciclare din acest an sunt: Kalman Imre, Liszt Ferencz, Kodaly Zoltan, L. Rebreanu (între Mureș și Liniștei), Ecoului, Liniștei, Henri Coandă, Kossuth Lajos (între Simfoniei și Țuțea), Lucian Blaga, Poeziei, Poeziei 2, Emil Cioran, Ion Creangă (între Liiceanu și Belgrad), Dâmbovița, București, Salvador Dali, Oslo, Crângului, Danaide (între Crângului și Castanilor), Cedrului, Creației, Th. Aman, Crinului, N. Bălcescu.
Criteriile pentru prioritizarea unui drum pentru lista de reciclare sunt: strada să fie în proprietatea primăriei, prezența tuturor utilităților, cantitatea de piatră așternută în anii precedenți, gradul de ocupare, vechimea locuirii străzii, închiderea unor inele de circulație, respectiv legături cu drumuri asfaltate sau reciclate.