Rechizite gratuite pentru elevii săraci, de la… Ministerul Dezvoltării Regionale

242

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (AM POAD), din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, lansează Ghidului Solicitantului ‘Acordarea de materiale școlare pentru anul școlar 2017/2018’ POAD, pentru un proiect în valoare de 6,75 milioane Euro prin care vor fi oferite rechizite școlare unui număr de aproximativ 365.000 de copii defavorizați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, pentru anul școlar 2017/2018. POAD vine astfel în completarea Programului Național de Rechizite școlare, finanțat de la bugetul de stat și derulat în fiecare an de Ministerul Educației Naționale, program prin care copiii defavorizați primesc rechizite la începutul fiecărui an școlar.

Acordarea de rechizite: măsură pentru combaterea abandonului școlar

Proiectul vizează creșterea participării la cursuri a elevilor fără posibilități materiale și prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii în rândul celor mai defavorizați copii din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial.

365.000 de elevi vor beneficia de rechizite școlare prin POAD

De pachetul de rechizite (inclusiv ghiozdane) vor beneficia aproximativ 365.000 de preșcolari și școlari care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Ministerul Educației Naționale implementează proiectul

Solicitantul eligibil al apelului de tip non-competitiv este Ministerul Educației Naționale. Instituția va implementa proiectul la nivel național, în parteneriat cu inspectoratele școlare din întreaga țară. Cu fondurile din POAD, inspectoratele școlare vor achiziționa rechizite școlare pentru copiii defavorizați din învățământul primar și gimnazial, precum și materiale pentru copiii preșcolari, care vor fi folosite la activitățile din grădinițe.

Măsura beneficiază de o alocare totală de 27 milioane Euro pentru întreaga perioadă de programare, bani care pot fi folosiți până în 2023. Din totalul alocării, 85% reprezintă sprijinul Uniunii Europene prin Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD), iar 15% reprezintă contribuția națională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.