Cam în orice comunitate creștină tradițională legată de localitatea și de biserica din centrul satului este la mare cinste sărbătoarea hramului lăcașului de cult. Sute de ani biserica a fost punctul de coagulare al intereselor locuitorilor. Aici se adunau la zile de restriște și tot aici aici erau și la momente de bucurie. Este firesc ca ziua când se sărbătorea sfințirea bisericii să fie cinstită de toată lumea.
Numele unei astfel de sărbători diferă la divesele religii și etnii. Dar toate au un punct comun după partea sufletească împreună cu păstorul comunității când se aduce mulțumire pentru bunăstarea bisericii într-o liturghie specială urmează o distracție a tuturor cu veselie, muzică, dans și mese îmbelșugate. De cele mai multe ori la aceste ospețe sunt prezenți și prietenii ori neamurile împrăștiate în alte zări.
Pe la noi în Banat aceste sărbători cu dublu caracter atât religios cât și laic se numesc fie hramuri, rugi, Kirchweih, (Kerwei) sau búcsú. Esența este aceiași bucurie și veselie de ziua bisericii. Sărbătoarea de chirvai a fost adusă în Banat în secolul XVIII de coloniștii șvabi și se ține și azi în localitățile cu parohie catolică.
Dar parcă comunitățile catolice de șvabi aveau cele mai colorate și pline de viață sărbători. Kerwei-urile din toate satele locuite de șvabi atrăgeau lume peste lume din împrejurimile locului. Alaiurile de perechi de tineri îmbrăcați deosebit de elegant defilau pe străzile satului însoțiți de muzica de alămuri era semnul că va fi o petrecere de pomină în acea zi. Acum totul a pălit în urma depopulării și a amestecului de populații dar și a migrației interne spre orașe. Acolo tradițiile se pierd ca fumul.
Un astfel de Kerwei a avut loc duminică la Recaș după o pauză de trei decenii. Odată cu plecarea în masă a populației germane după 1990 cei foarte puțini rămași nu mai aveau puterea financiară dar nici chef de distracții fastuoase. Abia acum un grup de tineri entuziaști grupați în jurul neobositului Tiberiu Paulukcsan a reușit să mobilizeze comunitatea de șvabi, dar nu numai. pentru a porni din nou cu un Kerwei ca pe vremuri.
Totul a început dis de dimineață în fața școlii din localitate unde s-au adunat tinerii.
Cu muzică fanfarei au pornit spre casa und a fost pregătit Kerweibaum. De fapt este un stâlp înalt de nouă metri împodobit doar în vârf cu crengi verzi, flori și pamblici colorate. Conform tradiției în vârf se leagă o sticlă de vin ce este câștigată de cel ce urcă pe trunchiul lustruit și vopsit în roșu. Tot în pas de defilare au sosit în curtea Casei de Cultură „Ion Cojar” unde împreună cu câțiva pompieri au înălțat „copacul” ca în urmă cu treizeci de ani.
O primă parte de distracție a început chiar în curte în așteptarea domnișoarelor echipate extrem de frumos cu celebrele „tracht”-uri de paradă. Au sosit învitați din Timișoara, Deta sau chiar Arad pentru a spori echipele de dansatori.
Defilarea a continuat pe străzile Recașului pânâ la casa gazdei unde au fost omeniți cu prăjituri și câte ceva de băut. Periplul a continuat până la primărie pentru a invuita la eveniment mai marele orașului iar apoi toată asistența a umplut biserica romano-catolică din centrul localității. Părintele paroh a început serviciul religios cu câteva cuvinte elogioase în limba germană iar mai apoi în română în care a salutat reînodarea unei atât de impresionante tradiții. Primarul Pavel Teodor a mărturisit că de patruzeci de ani de când a venit în Recaș încă nu a văzut un astfel de Kerwei. Este încă un alt semn al renașterii tradițiilor șvăbești.
Hramul de sfântul Ioan Botezătorul este la fel și un bun prilej pentru a aduce în vizită, măcar pentru câteva ore, fii ai localității stabiliți în Germania. Aceștia depănau amintiri despre sărbătorile din tinerețea lor.
Iar toată după amează și seara va continua cu „Plechmuzik” și dansuri germane specifice pustei bănățene.
