Rebelă și interesată de egalitatea de gen? Hai în FEM!

103

În perioada iulie-septembrie 2022, asociația SPICC recrutează, în cadrul proiectului FEM, tinere pasionate de aventura cunoașterii, pe care să le însoțească într-o călătorie extraordinară prin istoria lor feminină, trecută și prezentă și ignorată de consensul istoric tradițional.
Alături de echipa SPICC, liceenele vor fi invitate să completeze o istorie eliptică și exclusivistă, care, ignorând contribuția femeilor, adică a mai bine de jumătate din omenire, la facerea ei, nu poate avea pretenția la mai mult de jumătate de adevăr.
FEM este o incursiune într-un trecut feminin ignorat de manualele școlare. FEM înlătură vălul ignoranței prin deconstruirea stereotipurilor de gen. FEM este o revendicare a unui spațiu social, politic și cultural câștigat de către femei prin lupte aprige, purtate în timp și cu cerbicie.
FEM este un apel la construirea unei comunități solidare, prin suroritate.
Liceenele din Timișoara sunt invitate să se înscrie în proiectul FEM completând formularul: https://forms.gle/nCKwetSYQbFnUEvk7
Cele 6 întâlniri tematice vor avea loc în perioada septembrie-noiembrie 2022, în zilele de sâmbătă, la Universitatea Politehnica Timișoara.
FEM este un proiect al asociației SPICC, de formare și educație non-formală a tinerilor, care vizează un aport de cunoaștere adus acestora în domeniul egalității de șanse și de gen și stimularea cetățeniei active prin implicarea lor în construirea unei comunități online, capabile să adreseze informat problematica de gen.
Proiectul FEM este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Persoană de contact:
Simona Ionescu președinte SPICC, coordonator proiect FEM
tel: 0724850997, e-mail: simona.ionescu@spicc.eu