Reamenjarea unui bar tematic, temă de proiect și expoziție pentru studenții la Arhitectură

76

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara a organizat vineri, 27 ianuarie 2023, în holul central al Bibliotecii UPT, vernisajul expoziției studenților din anul III ai specializării Mobilier și Amenajări Interioare.

Au fost expuse 25 dintre cele mai bune proiecte de la materia Proiectare de Interior 3 și cele mai reușite mape de la materia Design Grafic, temele de proiect fiind amenajarea și identitatea vizuală a unui bar tematic.
Practic, s-a pornit de la ideea reamenajării barului „Cuib de arte” din Timișoara, din zona Pieței Unirii, care funcționează într-o clădire istorică ce dispune și de o curte interioară. Studenții au avut de conceput o nouă identitate a localului, cu justificarea alegerii, ținând cont de arhitectura clădirii, de prezența curții interioare și de funcțiunile pe care trebuie să le îndeplinească: bar și spațiu pentru evenimente. Proiectele au fost personalizate atât din punct de vedere al funcțiunii alese, cât și din punct de vedere stilistic.
De asemenea, s-a realizat și o identitate vizuală a barului, aspect regăsit în mapele de la materia Design Grafic, ce pot fi descoperite prin scanarea codurilor QR care se găsesc în expoziție.
Cadrele didactice coordonatoare sunt: conf.dr.arh. Cristian Blidariu (Design Grafic), ș.l.dr.arh. Otilia Tudoran, conf.dr.arh. Andrei Racolța, ș.l.dr.arh. Andreea Anghel, dr.arh. Mihai Muțiu, specialist mobilier și amenajări interioare Carmen Săndescu (Proiectare de Interior 3).

Expoziția va putea fi vizitată până în data de 03 februarie 2023.