În urmă cu ceva vreme, un prieten din Florida mi-a trimis o lădiță cu citrice crescute în mica lui grădină de la Golful Mexic. Erau acolo câteva mandarine, câteva portocale și câteva grapefruits. Dincolo de delicateța gestului de prietenie, acele fructe mi-au dat prilejul să fac câteva reflecții.
În primul rând, fructele primite nu aveau de loc un aspect „spectaculos”, ba chiar din contră. În comparație cu fructele cu același nume, care pot fi cumpărate în magazine, ele erau mai mici, mai sfrijite, mai „modeste”. Dar, în același timp, fructele primite erau zemoase, aveau un parfum puternic și tonic, un gust special, erau „deosebite”. Între fructele primite în dar, provenind din grădină, și fructele din magazine diferența era de categorie, pur și simplu erau două lucruri deosebite. Aceeași stare am văzut-o și în una din preumblarile din Borloveni. Era vremea spre toamnă, și în liveziile de pomi, aflate mai departe de sat și lăsate în semiparagină, era o abundență de mere de toate felurile, frumoase, gustoase autentice. În același timp, în piețele din București, se vindeau la prețuri piperate mere „turcești” fade, fără gust. Era diferența dintre original și contrafăcut, dintre artificial și real.
Până la un punct, această stare are o explicație. Din cauza cererii de fructe în tot cursul anului, producțiile sunt „forțate”. Poamele sunt culese încă verzi, ținute la temperaturi joase și lăsate să se maturizeze artificial. Rezultatul este că fructul este incomplet și, deci, are alt gust și altă textură. Dar, totodată, cantitatea rezultată este crescută prin folosirea de chimicale și tot soiul de ingrediente al căror efect este strict ridicarea volumului de producție. Care pot fi urmările consumului de atari produse nu știm, dar bune nu pot fi. Oricum, fapt rămâne că pe piață ajunge un produs contrafăcut, un fruct, putem spune, „castrat”. Această practică va face ca, în câteva generații, majoritatea populației să știe doar fructul din magazine, doar ceea ce această populație a fost condiționată să consume. Iar fenomenul se extinde, devine endemic.
Același proces există și la producția de carne. Animalele sunt tratate cu o cruzime inimaginabilă. De la naștere și până la sacrificare sunt ținute îngrămădite, alimentate forțat și cu toate subprodusele imaginabile, în permanență pompate cu hormoni de creștere și cu antibiotice foarte puternice pentru a opri infecțiile; sunt, inclusiv, modificate genetic. Produsele animale sunt o colosală deschidere spre urmări dramatice.
Apariția unor noi maladii și unor viruși care nu pot fi opriți; deci, această apariție nu poate fi decât consecința directă a acestor practici sălbatice. Este manifestarea deschisă a discrepanței dintre real și artificial, dintre autentic și contrafăcut. Vedem acest fenomen de înlocuire a stării autentice, adevărate, cu subproduse penibile, și în viață spirituală. Vedem cum vinul vechi al Dreptei Credințe se încearcă a fi schimbat cu oțetul sectant sau cu otrava secularistă.
Același fenomen este întâlnit și în spațiul public. Iar în această privință lucrurile sunt efectiv dramatice.
În momentul de față, „știrile” difuzate sunt, în realitate, produse și nu mai au decât o marginală legătură, dacă și atâta, cu realitatea.
Posturile de informare, sinistrele „știri”, douăzeci și patru de ore pe zi nu fac decât să biciuiască nervii celor care le urmăresc. Mai mult, aceste posturi prospectează piața, selectează grupuri de auditori după preferințe și, astfel, prelucrează „știrile”. Auditorilor li se prezintă cee ce ei vor să audă; așa, unele canale sunt de „dreapta”, de „stânga”, „independente” (!?). „Știrea”, informația, este doar un pretext. În plus, nu trebuie uitat că, în lumea „globalistă”, informația este controlată de „putere”. O putere care nu mai are nicio legătură cu „poporul”, o putere care reprezintă strict interesele celor foarte bogați, a elitei transnaționale și a grupurilor de disoluție. Ca manifestare a acțiunii programate, stă mărturie faptul că principalele rețele de difuzare a informației, google, youtube, facebook, au stabilit „norme” de publicare. Aceste „norme” exclud opiniile „tradiționale”, dar le încurajează pe cele „alternative”: sodomia, familia „alternativă’ (i. e.: homosexuală), secularismul vulgar etc.
În acest fel, „știrea” propagă sodomia, secularismul satanic, antinaționalismul, dizolvarea în medicritate. Oamenii plătesc prețul capitulării electronice. Este repetarea Ucenicului Vrăjitor, cel care, căutând să își imite maestrul, declanșează forțe pe care nu le mai poate controla. Căci să nu ne amăgim. Actuala situație, în care artificialul înlocuiește realul, când produsul contrafăcut, falsul grotesc și de prost gust sunt prezentate drept stare autentică, deci această vreme înseamnă haos, iar haosul este o stare efemeră. Vremea relativismului moral se apropie de sfârșit.
Poate vor veni perioade de tiranie de plumb, tip „Guantanamo”, dar ele nu vor salva dezastrul final și reașezarea pe adevăr.
Omul, persoana liberă, trebuie să revină în rostul ei natural. Este azi vremea în care un nou cavalerism este necesar (și cel mai luminos exemplu de asemenea stare morală este învățătura ortodoxă). Un cavalerism care să fie opus plebeianismului obscen și plutocratiei criminale, un cavalerism care să fie opus mârlanilor, țopârlanilor și neamurilor proaste, care și-au luat-o rău de tot în cap. Un cavalerism care să așeze din nou lumea în autentic, să alunge infecta artificialitate și inversiune, să garanteze tratament egal și acces egal la starea sub lege tuturor oamenilor, să înlocuiască dejectia „globalistă” cu dragostea de neam și țară și, mai ales, să reașeze în mijlocul existenței umane nădejdea, credința și dragostea în Dumnezeu, sub scutul Dreptei Credințe.
Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center
USA