În luna august 2017 a început implementarea proiectului ”Creșterea mobilității prin dezvoltare rutieră în Banat”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia și cofinanțat de statele partenere în program, care reunește patru parteneri: Regia Publică de Drumuri Serbia – lider de proiect, localitățile Jimbolia din România, Kikinda din Serbia și Asociația pentru Dezvoltare Socio-Economică Regională a Banatului din Serbia.
Obiectivul principal al proiectului îl constituie contribuția adusă la o mobilitate sporită în zona eligibilă transfrontalieră, prin îmbunătățirea standardelor de calitate în serviciile de transport public și prin înființarea unor structuri de cooperare transfrontalieră. În acest sens, partenerul român va reabilita străzile adiacente Drumului Național 59 C în Jimbolia, drum care duce la punctul de trecere a frontierei Nakovo – Lunga, fiind realizate și accese către proprietăți.
Tronsoanele reabilitate, având o lungime totală de 2360 metri, vor fi următoarele:
• Calea Mărășești – între Calea Kikindei și str. Basarabia – 969 m
• Str. Ioan Slavici – între str. Republicii și str. Spre Vest – 860 m
• Str. Liviu Rebreanu – între str. Peter Jung și str. Spre Vest– 531 m
Contractul pentru executarea lucrărilor de ”Reabilitare a străzilor adiacente Drumului Național 59 C din Jimbolia” a fost semnat, firma desemnată fiind SC Group D.C.M. SRL din județul Timiș.
Lucrările de reabilitare vor începe în luna noiembrie, urmând a se finaliza până în august 2019.
În ceea ce privește înființarea unor structuri de cooperare transfrontalieră, a fost creată Rețeaua de cooperare transfrontalieră, cu 25 de părți interesate din sectorul public, privat și ONG din România și 25 din Serbia. Procesul de semnare a Memorandumurilor de înțelegere este în curs de desfășurare. Crearea și funcționalitatea rețelei vor îmbunătăţi cooperarea în toate domeniile vieţii şi muncii locuitorilor din regiunea transfrontalieră. De asemenea, Reţeaua va sprijini utilizarea noilor oportunităţi din domeniul standardelor de calitate în serviciile de transport public şi de mobilitate.
Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră Romania-Serbia este finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA II) şi cofinanţat de statele partenere în program.