„Re-descoperirea icoanei” în sălile Bastionului

695

Entuziastul și neobositul manager artistic Călin Petcana le face o nouă surpriză iubitorilor de frumos. Cand spiritualul superior se întâlnește cu harul pictorului rezultă o minunată expoziție de icoane. Sălile primitoare ale Galeriei Calpe se umplu de lumina transmisă de aceste reprezentări ale sacrului pe materiale concrete. Simezele cu icoane nu fac decât să pregătească sufletele privitorilor pentru sărbătoarea Învierii ce va veni în curând.

Calpe Gallery vă așteaptă, marţi, 12 aprilie, de la ora 18, la vernisajul expoziţiei de icoane „Re-descoperirea icoanei”, a artistei Lucia Nica. Cuvântul de deschidere va aparține Ieromonahului Varlaam Almăjanu, starețul Mănăstirii Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș.

„Atunci când intri într-o sală unde şti ca sunt expuse icoane, din start starea de banal rămane la intrare. Asta pentru că păşind printre lucrări eşti invitat la un dialog cu lumea divină. Pragul dintre lumea concretă şi cea sacră este icoana. Este locul de întâlnire, de răgaz, de introspecție. Pictorul cu har este intermediarul care face posibilă această întâlnire, acest dialog”, afirmă preot conf. dr. Cătălin Sămărghițan cu ocazia expoziției din 2013 „Icoana, prag înflorit” a Luciei Nica.

Reprezentând portrete (Iisus, Maica Domnului sau Sfinți), compoziții praznicare sau compoziții cu mai multe scene, icoanele pictate de Lucia Nica respectă regulile clasice referitoare la tehnică şi materiale: lemnul ca suport pentru pictură este de tei, culorile folosite sunt tempera, acrilice sau pigmenți naturali, ca emulsie foloseşte o soluție cu gălbenuş de ou.

Lucia Nica (n.1958, Agnita, Sibiu) este membră a Fondului Artiştilor Plastici Români şi a Academiei Artelor Tradiționale Române. A absolvit Liceul de Artă Sibiu-Romani, urmând apoi să se perfecționeze în design şi decorațiuni la Sibiu. Din 1989 este artist plastic. A pictat, între altele, iconostasul bisericii mănăstirii Sts. Clair et Maurin-Franța, iar în anul 2012 iconostasul bisericii greco-catolice din Cisnădie. Este prezentă cu expoziții personale începând cu anul 1992, lucrările sale fiind expuse în Austria, Germania, Franța, Italia, Olanda, Anglia sau Canada.

Expoziţia „Re-descoperirea icoanei”, a artistei Lucia Nica, rămâne deschisă la Calpe Gallery în perioada 12 – 28 aprilie 2016.

Orar: marţi – vineri 16-20, sâmbătă 11-15 (cu programare la telefon 0724.380.303).

afis-LUCIA-NICA icoane icoane 2

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.