Federația Română de Fotbal și-a ales președintele următorilor patru ani; acesta este Răzvan Burleanu cel care a condus forul din București și în perioada 2014-2018.
Vechiul președinte al FRF a primit încă un mandat la conducerea Federației în urma alegerilor Adunării Generale. A fost votat de 168 dintre cei 254 de membri afiliaţi prezenţi la Casa Fotbalului din București. Victoria sa surprinzătoare a venit în fața principalul său contracandidat, Ionuţ Lupescu, văzut favorit de toată lumea prin prisma sprijinului avut. Fostul internațional a obţinut doar 78 dintre voturile membrilor cu drept de vot.
Ceilalți doi candidați nici nu au contat în luptă, Marcel Pușcaș a primit 8 voturi iar Ilie Drăgan niciunul. Noii vicepreședinți ai FRF-ul sunt Gino Iorgulescu și Octavian Goga.
La Adunarea Generală au participat preşedinţii de cluburi din primele trei ligi, reprezentanți ai cluburilor feminine, de juniori și de futsal, precum și șefi ai Asociaţiilor Judeţene de Fotbal. Județul Timiș a fost județul cu cea mai masivă participare în rândul votanților, 14 delegați.