Situaţia economică şi politică din SUA la începutul de mandat Joe Biden nu e deloc fericită. Pe lângă criza economică, agravată mai ales în statele albastre (democrate) de severitatea unor lockdown-uri dictate politic local, noua Administraţie Biden dă semne că are dificultăţi să se instaleze convingător, să se impună tuturor americanilor, trumpişti sau progresişti, să genereze încredere. America e ruptă în două, iar ordinele executive ale lui Joe Biden nu fac decât să adâncească ruptura.

Răscoala rasialistă, violenţele BLM şi Antifa, presupus progresiste, s-au desfăşurat anul trecut, ultimul an al mandatului lui Donald Trump, mai ales în statele democrate şi au fost dezastruoase pentru economiile acelor state. Pericolul cel mai mare în SUA rămâne secesiunea unor state republicane din Sud, conduse de Texas, mergând până la un eventual război civil catastrofal. 300.000 de contribuabili au părăsit New York-ul (democrat), mutându-se în state predominant republicane, acelaşi lucru se întâmplă pe scară mare şi cu California, care e abandonată de sute de mii de locuitori pentru Tennessee, Texas sau Florida, state conservatoare, mai puţin lovite de noua propagandă LGBT, care a devenit ideologie dominantă (deşi nu reflectă decât problemele unui mic procent dintre americani, sub 1%), de neomarxism, de progresism, şi cu impozite mai mici. O bună parte a producţiei cinematografice de la Hollywood s-a mutat deja în Georgia, alt stat predominant republican.

Noua echipă a lui Joe Biden de la Departamentul de Stat — cu Tony Blinken pe post de secretar de stat (fost secretar adjunct în Administraţia Obama) şi Victoria Nuland „F..k the EU!”, subsecretar cu probleme politice, la fel ca Bill Burns, noul director CIA (fost ambasador la Moscova şi secretar de stat adjunct între 2014 şi 2016) — provine aproape în întregime din vechea Administraţie Obama-Biden. De fapt, noua Administraţie Biden încearcă să reia lucrurile de unde le-a lăsat Administraţia Obama-Biden în 2016, ca şi cum cei patru ani Trump la Casa Albă nici n-ar fi existat.

Unul dintre meritele scoase adesea în evidenţă ale preşedinţiei Trump e acela că nu a început nici un nou război şi a adus multe trupe acasă. Joe Biden (sau Obama sau Soros sau globaliştii) pare să fie mult mai pornit spre război. Ca în orice imperiu, când lucrurile merg prost acasă, America îşi rezolvă problemele în exterior. Biden şi noua (vechea) sa echipă şi-au stabilit deja adversarul principal, care nu mai e China, cum era pentru preşedintele Donald Trump, ci Rusia, iar lucrurile s-au pus deja în mişcare. Ucraina se pregăteşte de război în Donbas. Adică foarte aproape de noi, la Marea Neagră. Volodimir Zelenski (fost „comediant” de televiziune, preşedintele Ucrainei) a închis trei importante posturi de televiziune independente ca să-şi asigure spatele, să le astupe gura, şi a inspectat pe neaşteptate trupele din Republica Populară Doneţk şi Republica Populară Lugansk.

Informaţiile pe care le transmite corespondenta de război de limbă franceză specializată în acest conflict, Christelle Néant, sunt dintre cele mai îngrijorătoare pentru noi, românii din România şi din Republica Moldova: „E important să înţelegem că Zelenski n-ar fi hotărât să închidă aceste canale de televiziune fără să fi discutat cu Departamentul de Stat şi cu ambasadorii ţărilor din G7. Ceea ce vedem acum înseamnă că războiul rece dintre Statele Unite şi Rusia intră într-o fază caldă. Şi, din păcate, Ucraina, care e de mult o colonie americană, nu va fi neutră în acest conflict, ci se va găsi pe linia frontului […]

Dacă unii cred că Zelenski ar putea fi tentat de opţiunea războinică în chip de diversiune de la problemele interne ale populaţiei ucrainene (creşterea costurilor pentru serviciile publice, gestiunea dezastruoasă a epidemiei de coronavirus etc.), în realitate, nu el e cel care va decide. Cum Ucraina nu mai e decât un stat-marionetă cu două capete (Statele Unite şi Marea Britanie), Washingtonul şi Londra sunt cele care vor da, de fapt, undă verde pentru a lansa ofensiva în Donbas ca să-şi rezolve propriile lor probleme interne şi a putea să arate cu degetul către Rusia ca „agresor”, justificând astfel noi sancţiuni, până şi oprirea proiectului Nord Stream 2 din partea ţărilor europene vasale ale Statelor Unite.

Statele Unite şi-au făcut un obicei istoric din a-şi rezolva problemele, fie ele politice sau economice, cu un război. Declaraţiile lui Joe Biden arată fără putinţă de tăgadă că Washingtonul a luat Rusia în cătare. Şi ce poate fi mai bun decât un război prin procură în Donbas, trimiţând soldaţii ucraineni la moarte pentru interese care nu sunt cele ale Ucrainei, ci ale Statelor Unite? Pentru a şti când va reporni războiul din Donbas, nu va trebui să urmărim ce face Ucraina (chiar dacă acţiunile lui Zelenski arată că Kievul se pregăteşte pentru acest scenariu), ci evoluţia situaţiei din Statele Unite şi din Regatul Unit. Dacă situaţia lor politică sau economică se deteriorează grav, atunci vor da undă verde Ucrainei pentru un război prin procură împotriva Rusiei în Donbas. Un război pe care îl vor duce fără să clipească până la ultimul soldat ucrainean…” („L’Ukraine prépare-t-elle une offensive selon le „scénario du Karabach” dans le Donbass?”, lesmoutonsenrages.fr, 6.02.2021).

După analistul Manlio Dinucci, redactorii raportului „NATO 2030: United for a New Era” au susţinut desfăşurarea de rachete nucleare SUA în Europa. Într-adevăr, lectura raportului îl confirmă pe Dinucci: „În perspectiva lui 2030, Rusia va rămâne, foarte probabil, principala ameninţare militară la adresa Alianţei. […] 4. NATO trebuie să-şi menţină capacităţile militare convenţionale adecvate şi pe cele nucleare, şi să posede agilitate şi flexibilitate pentru a face faţă agresiunii pe întreg teritoriul Alianţei, inclusiv acolo unde forţele ruse sunt direct sau indirect active, mai ales pe flancul estic al NATO. […] 6. Conflictul din Ucraina trebuie să rămână sus pe agenda NRC (NATO-Russia Council — n.n.)” („2030, l’avenir que nous prépare l’OTAN”, voltairenet.org, 6.02.2021; „NATO 2030: United for a New Era”, ndc.nato.int, 9.12.2020).

Cele trei puncte nevralgice din perspectiva SUA şi NATO (din care facem şi noi parte) care trebuie întărite cu arme nucleare de diferite mărimi sunt Marea Chinei de Sud, Arctica şi Marea Neagră. Dar primul şi cel mai periculos obiectiv pare a fi Marea Neagră, unde Ucraina se pregăteşte de război cu Donbasul, în fapt, cu Rusia. Transporturile masive de armament greu şi de trupe ucrainene în Donbas (vezi corespondenţele de pe teren ale Christellei Néant pe youtube) nu anunţă decât războiul.
Sursele deschise de informare sunt multiple. Schimbarea de paradigmă face ca războiul atomic, considerat până mai ieri imposibil, să fie astăzi văzut ca posibil. Pentru analiza crizelor regionale cu Rusia şi cu China, analiştii cercetează declaraţiile Comandamentului Strategic American (STRATCOM): „Dat fiind că STRATCOM este postul de comandă care supervizează arsenalul nuclear al Washingtonului, comandanţii săi exagerează mereu riscul de război nuclear şi cer mai mulţi bani pentru modernizarea stocului. Dar, odată cu prioritatea acordată de Statele Unite „concurenţei cu marile puteri”, cu China şi cu Rusia, şi odată cu prezenţa militară americană crescută în locuri precum Marea Chinei de Sud, Arctica şi Marea Neagră creşte şi ameninţarea unui război nuclear” (https://news.antiwar.com/2021/01/28/us-navy-sends-three-warships-into black-sea-russia-deploys-missile-system/; comentariu la articolul lui Mike Adams, „Comment survivre dans la vallée de l’ombre de la mort”, leblogalupus.com, 9.02.2021).

Analistul Mike Adams atrage serios atenţia asupra unui mare pericol: „Cu Biden şi Austin (Lloyd Austin este noul secretar de stat la Apărare, ministrul Apărării din SUA — n.n.) care plasează trupe la frontiera vestică a Rusiei şi încearcă să provoace Rusia la conflict, Rusia nu are, poate, de ales şi trebuie să-şi desfăşoare noua sa armă Mach 20 EMP (EMP, impuls electromagnetic — n.n.), care ar putea arunca Statele Unite continentale într-o beznă aproape completă timp de un an şi mai bine. O asemenea armă ar distruge aproape întreaga reţea elecrtică, provocând cvaiinstantaneu căderea fiecărui oraş din America în haos de masă şi moarte. Numai cei pregătiţi pentru o asemenea eventualitate ar supravieţui, şi foarte puţine persoane sunt cu adevărat pregătite pentru un scenariu de ruptură de reţea” (Cassie B. — „Russia’s „super electromagnetic pulse” weapon could destroy US grid, expert warns”, naturalnews.com, 3.02.2021; articolul foloseşte surse militare: strangesounds.org, militarytimes.com, heritage.org).
Apartenenţa noastră la NATO poate să devină o chestiune foarte serioasă, foarte gravă, de viaţă şi de moarte. Nu există încă informaţii despre o implicare directă, pe post de proxies, a României şi a Republicii Moldova într-un conflict apropiat cu Rusia. Dar întărirea flancului estic al NATO, inclusiv cu arme nucleare, are de ce să ne dea vertij, dureri de cap.