Râul Bega – axa de dezvoltare a județului, dar și mândrie a timișorenilor! Foto – Video

1009

Cunoașterea și protejarea mediului înconjutător, cu tot ce presupune această activitate, este o mai veche preocupare a dascălilor de la Școala Gimazială numărul 12, din Iosefin. În opinia cadrelor, iar mai nou și a copiilor, educația nu este suficientă doar cu unele cunoștiințe acumulate mecanic și reținute doar de formă. Imbinarea lecțiilor de la clasă cu multe aplicații pe teren, unde se pot observa o bogăție de nuanțe specifice naturii, este un obicei al acestor școlari și profesori.

Dacă tot curge Bega prin cartierul lor, era cel mai firesc lucru să-și aplece curiozitatea asupra apei. Din alte perioade au ieșit deja pe teren să vadă, curățenia (sau lipsa acesteia) stufărișul, păsările, ori chiar broaștele. Sigur că acestea sunt mult mai reduse numeric în mijlocul unui oraș. Dar nu lipsesc cu desăvârșire. Pentru a vedea de unde vine această apă acum a venit rândul de a urca și în amonte până la izvoare.
Drumul făcut de copii a trecut de o simplă excursie. A fost un adevărat drum la origini pentru a cunoaște și alte părți ale județului.

,,Să cunoaştem, să ocrotim şi să promovăm Bega,, este sloganul sub care s-a desfăşurat proiectul Bega-Blended implementat la Şcoala Gimnazială Nr. 12 din Timişoara – proiect finanţat de Fondul Ştiinţescu, gestionat de Fundaţia Comunitară Timişoara. Prin acest proiect, un grup de profesori de la această instituţie de învăţământ şi-a propus să trezească interesul celor aproximativ 200 de elevi participanţi de a investiga, înţelege, ocroti mediul înconjurăror.

După activităţi de laborator în cadrul cărora copiii au avut ocazia să realizeze experimente cu apa şi să observe la microscop microorganisme, a urmat una dintre cele mai reuşite acţiuni ale proiectului: excursia spre izvoarele Begăi.

Călătorind cu autocarul, copiii au avut prilejul să urmeze cursul apei pornind din Timişoara spre amonte. În incursiunea lor, micii cercetători au fost sprijiniţi de reprezentanţi ai Administraţiei Bazinale de apă Banat care, cu mult profesionalism, le-au explicat rolul nodurilor hidrotehnice de la Topolovăţ şi Coştei. Acestea sunt de fapt adevărate monumente de istorie locală ce ilustrează etapele canalizării și regularizării apelor. Și încă funcționează foarte bine după mai multe de un secol ferind locurișle de inundații.

Explicaţiile tehnice au fost completate cu informaţii din domeniul istoriei şi geografiei locale. Copiii au aflat care au fost beneficiile canalizării râului Bega şi cum pot ei contribui la menţinerea unui mediu curat şi sănătos pe cursul acestuia. Călătoria a continuat spre Curtea unde elevii au văzut locul desăvârşirii râului Bega, din cei doi afluenţi: Bega Luncani şi Bega Poeni.

Valea lui Liman i-a impresionat pe excursionişti cu locurile pitoreşti şi pădurile minunate care străjuiesc valea.

Nu va rămâne doar amintirea celor vizitate, ci se va finaliza cu ceva concret. Elevii au gânduri mari. Vor edita o carte cu experiențele lor adunate. Fotografiile realizate de copii, informaţiile culese, impresiile şi emoţiile trăite vor face subiectul unei broşuri editate de elevii şi profesorii implicaţi.

Un model de implicare a unor dascăli ce nu doar instruiesc pe cei mici, dar au și o opinie bine definită despre ecologie și natură. Probabil acești copii, odată deveniți adulți, vor fi mai reasponsabili cu ce ne înconjoară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.