După treizeci de ani de la ieșirea lui Ceaușescu din scenă, tristețea care sufocă la propriu lumea românească de azi are, în primul rând, drept principală cauză, eșecul total al clasei politice interne.
De la o guvernare la alta, una mai proastă ca cealaltă, singura constatare pe care o putem face este că nu avem (că nu am avut nicio clipă!), în toată această lungă perioadă, conducători politici validați profesional de faptele lor.
Slab pregătiți intelectual și, de aici plecând, profesional, fără să fie însuflețiți de valori etice, morale, axiologice, toți președinții și premierii României din acest pătrar de veac au sfârșit prin a dezamăgi mase largi de oameni, inclusiv pe susținătorii fanatici din propriile partide. Un eșec sistemic al felului în care a fost, vorba vine, guvernată această țară.
Dacă de la Iliescu, Năstase, Băsescu, Stolojan nu puteam avea așteptări serioase, toți aceștia  fiind, fatalmente, prizonierii regimului securisto-comunist în care s-au format, oarecari așteptări ar fi fost firesc să avem de la inși precum Tăriceanu, Boc, chiar și Radu Vasile, oameni apăruți din partide de dreapta, teoretic neatinse de focul pustiitor al totalitarismului socialist.
N-a fost să fie, ba chiar unii dintre aceștia din urmă dezamăgind mai crunt decât ,,pupilii” lui Dej și Ceaușescu, pomeniți mai devreme !
Așa încât, toate speranțele locuitorilor acestei țări s-au îndreptat, în anii din urmă, către ,,noua clasă” de lideri politici, inși care aveau să se ridice pe umerii celor de dinainte.
Așa au apărut figuri precum Victor Ponta, marea speranță a stângii post-Iliescu și Năstase, or, fie și meteoric, Grindeanu, la timona PSD-lui nemuritor și rece la orice formulă de reformare posibilă.
În vreme ce la dreapta, urmașii Brătienilor aveau să se plămădească prin conturul firav și nevolnic al lui Cristian Bușoi, respectiv prin cel al doamnelor  bine îmbrăcate vestimentar, nimic a spune, și din păcate doar atât, Gorghiu, respectiv Turcan.
Ce-a ieșit de pe urma acestor ,,experiențe” de laborator sau nu, am putut vedea cu toții.
Trist, dar adevărat, însă după prestațiile politice și administrative ale noilor ,,lideri”,  nu puțini români au început să-i regrete pe cei de dinainte! Cu alte cuvinte, trecutul nefericit, prezentul mizerabil !
De aceea, mă tem că România de azi nu va putea, încă mult timp de acum înainte, să-și recapete o brumă de demnitate, dacă de prosperitate și de liniște interioară nu poate fi vorba.
Cu liderii săi de ieri și de azi, tristețea și dezabuzarea rămân, pe termen nedefinit,  o marcă de țară imposibil de desprins de pe fețele noastre !