Răsfăț în prima lună a primăverii. Vom avea temperaturi de luna mai – 24 de grade Celsius!

310

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 4 martie – 1 aprilie 2018. Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în prima lună de primăvară.

Astfel, potrivit specialiştilor ANM, pe tot intervalul de prognoză vremea va fi mai caldă decât normalul pentru această perioadă, în majoritatea zonelor țării.

Săptămâna viitoare, încălzirea va fi una accentuată, cu temperaturi ce vor atinge chiar şi 24 grade Celsius, în regiunile sudice ale României.

Sunt valori comparabile cu luna mai, spun meteorologii.

Din păcate, aceste valori ridicate şi lipsa precipitaţiilor nu sunt deloc un semn bun pentru agricultură. Sunt zone unde s-a instalat deja seceta. Meteorologii anunţă deficit de umiditate în Dobrogea, Muntenia, Banat şi sud-estul Transilvaniei.

De asemenea, zilele cu vreme caldă pot declanşa înflorirea timpurie a copacilor, iar eventuale temperaturi sub zero, dar și ploi reci, ninsori sau lapovițe ar fi un real dezastru.

Prognoza meteo 4 – 11 martie 2019

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice și la munte și local excedentar în nordul extrem al țării. În rest cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Vremea 11 – 18 martie 2019

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații estimate a se înregistra în acest interval vor fi ușor excedentare în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo 18 – 25 martie 2019

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei săptămâni, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile centrale, vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Vremea 25 martie – 1 aprilie 2019

Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în jumătatea vestică a țării și normale pentru acestă săptămână în rest, potrivit ANM.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.