Un bun venit la școală într-o atmosferă de sărbătoare. Așa au fost primiți elevii de clasa I de la Liceul de Artă Sabin Păuța din Reșița.
Copilărie, râsete inocente, multă veselie și o mare de flori. Așa s-a putut caracteriza Reșița în dimineața zilei de 11 septembrie. Cu mic, cu mare, elevii reșițeni s-au îndreptat spre școli, cu ghiozdanele în spate și flori în mână, unii mai timizi, alții cu emoții, dar și cu dorința de a-și revedea colegii după binemeritata vacanță de vară. Deși cei mai mari dintre elevii urbei de la poalele Semenicului au afirmat cu sinceritate că pentru ei vacanța a fost prea scurtă, cei mai mici dintre școlari s-au declarat nerăbdători să pășească pe porțile școlii, mânați de curiozitatea primului an din viața de elev.
Atmosfera specifică deschiderii noului an școlar s-a regăsit și în curtea Liceului de Artă Sabin Păuța din Reșița. Emoția revederii a fost starea generală prin care se putea caracteriza mulțimea de copii și părinți adunați pentru a participa la festivitatea de debut într-un nou an. Cei mai fericiți au fost, bineînțeles, prichindeii din ciclul primar pentru care școala încă este locul unde mai e timp și de puțină joacă și unde doamna învățătoare poate ține, la nevoie, ”locul mamei”.
Prichindeii de clasa I-a au pășit în noile clase cu multă nerăbdare, chiar dacă locul jucăriilor și al creioanelor colorate din clasa pregătitoare a fost luat de manuale.
Pentru ca această primă zi să fie una de neuitat, învățătoarele au pregătit clasele ca pentru o mare sărbătoare, cu manualele pe bănci, coifuri și baloane, de parcă urma o adevărată petrecere.
Farmecul și inocența copilăriei s-a îmbinat perfect cu atmosfera de bun revenit la școală pentru cei care abia din acest an vor intra cu adevărat în tainele cunoașterii pe care școala o poate aduce în viața lor. Și părinții s-au arătat vădit emoționați, dar și încrezători în capacitatea dascălilor de a-i îndruma și a le dezvolta abilități de învățare micuților lor.