Rampe ilegale de gunoi în Timişoara – 300 de amenzi într-o lună

374

Timişorenii nu sunt cei mai ecologişti. O demonstrează numărul mare de amenzi aplicate de poliţiştii locali pentru abandonare de deşeuri în locuri neamenajate.

Numai în luna februarie, aproape 300 de persoane au fost sancţionate pentru că au aruncat gunoaie pe unde au apucat, fără le pese că distrug aspectul oraşului, dar şi mediul încunjurător.

“Ca urmare a acțiunilor care au fost intensificate, în luna februarie au fost aplicate nu mai puțin de 299 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 130.000 lei, conform HCL 371/2007 modificată. Spre exemplu, un bărbat care a abandonat direct pe trotuar deșeuri din categoria ambalaje din carton și plastic, pe str. Șt. O. Iosif a fost sancționat, un altul, angajat la o societate comercială de pe Calea Șagului, a fost surprins și amendat deoarece a abandonat pe trotuarul din fața firmei la care lucrează cutii din carton și pungi, iar un alt tanăr a fost depistat aruncand pe str. Măcin deșeuri precum haine vechi, peturi, hartii, cartoane”, transmite Poliţia Locală Timişoara.

Crearea de rampe clandestine de deşeuri se sancţionează cu amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, pentru persoane fizice, şi cu 2.500 de lei pentru persoane juridice.

Poliția Locală face din nou apel la cetățeni să depoziteze deșeurile în locurile special amenajate, pentru a evita să fie sancționați, dar și pentru a contribui astfel la a avea un oraș curat și civilizat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.