Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat luni că noua tulpină de coronavirus, identificată în Marea Britanie și care ar crește infecțiozitatea cu circa 70%, poate fi detectată de testarea PCR atunci când este întâlnită. Deputatul PSD a precizat că vaccinurile ar trebui să acționeze împotriva acesteia, cel puțin „teoretic”, și a atacat Guvernul: dacă campania de vaccinare va fi suficient de rapidă.
„Nu e o tulpină neapărat nou, ea circulă începând din data de 20 septembrie, când a fost primul pacient diagnosticat și identificat, astfel încât în momentul de față se cunoaște destul de bine această tulpină”, a completat el.
„Rămâne de văzut dacă campania de vaccinare va fi suficient de rapidă, încât să oprească transmiterea excesivă. Pentru că, până la urmă, asta este problema”, a mai spus Alexandru Rafila.
El a răspuns că „teoretic” vaccinurile anti-COVID vor acționa și împotriva acestei noi tulpini: „Nu există elemente care să arate că anticorpii neutralizanți față de virusurile circulante în acest moment, inclusiv față de această tulpină, nu ar fi eficienți. Dar pentru că este de puțin timp la dispoziția cercetătorilor, rămâne de văzut dacă și efectul protector al anticorpilor rămâne la fel de bun și în cazul acestei tulpini”, a subliniat reprezentantul României la OMS.
El a precizat că testarea de tip RT-PCR din România detectează această tulpină: „Absolut. Nu are legătură cu testarea PCR, pentru că el identifică regiuni stabile ale genomului, nu regiuni modificate. Problema acestei modificări este la nivelul proteinei Spike, pentru că această proteină este cea care identifică receptorii celulari pe baza căruia se atașează și ulterior se internalizează. Nu are legătură cu diagnosticul, are legătură cu răspândirea”.