,,Radu a plecat dintre noi din cauza păcatului”, a spus preotul la înmormântarea tânărului ucis de cel mai bun prieten. Detalii incredibile ies la iveală

7584

Radu Cătălin Bogdan, orădeanul de 27 ani, găsit fără suflare joia trecută, în jurul orei 8.30, pe strada Grigore Ureche, la colţul unui bloc şi la doar câţiva metri de pista pentru biciclişti de pe malul Peţei, dezbrăcat, doar în chiloţi şi ciorapi, a fost înmormântat weekend-ul trecut.

Potrivit ebihoreanul.ro, toate datele duc la ipoteza că a fost o crimă pe fond pasional, între doi apropiaţi. Radu ar fi fost ucis de prietenul cel mai bun, Sorin Ioan Rogia, dat dispărut de autorităţi.

Radu Bogdan locuia cu familia într-un bloc din apropierea locului în care i-a fost găsit cadavrul. Seară de seară îşi plimba căţelul, un beagle, pe malul Peţei, spun vecinii din cartier. Miercurea trecută, în jurul orei 18, a ieşit din apartament să se vadă cu un prieten. Câteva ore mai târziu, îngrijorată că nu se întoarce, mama l-ar fi sunat de mai multe ori, dar n-a răspuns, şi nici prietenii nu ştiau nimic de el. Speriată, mai ales că fiul ei n-a mai dispărut niciodată de acasă, asistenta a mers în aceeaşi seară la Poliţie, însă oamenii legii i-au spus să revină după 24 de ore, când conform legii, îi puteau înregistra cererea pentru găsirea persoanei dispărute.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, părinţii lui Radu au făcut o oprire la depozitul de piese auto unde tânărul lucra de câteva săptămâni, iar apoi s-au întors la Poliţie ca să-i anunţe dispariţia. N-a mai fost nevoie s-o facă căci, după ce i-au descris semnalmentele, agenţii le-au arătat fotografia cu victima neidentificată găsită în aceeaşi dimineaţă pe strada Grigore Ureche. Din nenorocire, s-a dovedit a fi unicul lor copil.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, iar la necropsie specialiştii au găsit cel puţin 15 urme de lovituri, unele atât de puternice încât zdrobiseră ţeasta. Au fost aplicate cu un corp contondent care, zic sursele BIHOREANULUI, putea fi un ciocan. În ciuda cercetărilor amănunţite, continuate şi sâmbătă, poliţiştii totuşi nu au reuşit să găsească arma crimei.

Sâmbătă după-amiază, exact în timp ce părinţii, rudele, prietenii, colegii şi cunoscuţii lui Radu îl conduceau pe ultimul drum, a venit vestea şoc. Anchetatorii au dezvăluit numele şi fotografia suspectului, Sorin Ioan Rogia, declanşând, practic, prin presă, „urmărirea generală” împotriva acestuia.

„Suspectul nu se află la acest moment în custodia autorităţilor judiciare, fiind în derulare activităţi specifice în vederea găsirii lui”, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, Maria Cotrău, adăugând că „în vederea punerii lui sub acuzare există indicii temeinice”. Pe româneşte, procurorilor şi poliţiştilor le e clar că el a făcut-o…

Cine este acest Sorin Ioan Rogia? 

02_RogiaNicidecum un anonim, tânărul de 27 de ani provine dintr-o „familie bună”, tatăl său, Raul Mihai Rogia, fiind un cunoscut chirurg la Spitalul Judeţean din Oradea. Alţi doi fraţi ai săi sunt, de asemenea, medici, profesând în străinătate. Sursele BIHOREANULUI îl descriu pe Sorin ca fiind o fire dificilă, cu tulburări de comportament, pentru care figurează în evidenţa instituţiilor medicale specializate. De altfel, el şi fraţii săi au fost marcaţi de faptul că mama lor a murit când erau mici.

Sorin Rogia era prieten bun cu Radu Bogdan. La rându-i, cel ucis era şi el fiu de cadru medical, mama sa fiind asistentă la Spitalul Municipal Gavril Gurteanu, la secţia Oncologie. Deşi lumea se fereşte să vorbească despre asta, se pare că relaţia dintre cei doi tineri depăşea limitele unei simple amiciţii şi că ar fi fost chiar iubiţi.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, crima s-ar fi petrecut pe o bancă, în apropierea locului unde cadavrul a fost găsit, având la origine o ceartă între cei doi. După ce i-a zdrobit capul, lăsându-l fără suflare, asasinul şi-a tras victima într-un loc mai ferit, acoperind-o cu frunze.

„Rezultatul unei lumi dezorganizate”

Preotul care a oficiat slujba le-a spus celor adunaţi, legat de cum s-a petrecut crima, că „este rezultatul unei lumi dezorganizate”, dar şi că moartea lui Radu a fost provocată de un păcat. Descriindu-l pe tânărul omorât, preotul a avut însă numai vorbe bune de spus, precizând că acesta mergea la biserică, se spovedea des şi „era mereu preocupat să se perfecţioneze în interior”.

„Să nu-i credeţi pe preoţii care vă spun că Dumnezeu l-a iubit şi l-a luat la El. Dumnezeu este iubire, El nu ia pe nimeni, păcatul ne ia pe toţi. Plata păcatului este moartea. Aceasta este învăţătura: Radu a plecat dintre noi din cauza păcatului. Nu a păcatului lui, ci a celui care i-a luat viaţa”, a spus preotul. Printre multe lacrimi şi suspine, tânărul a fost condus apoi de mulţime pe ultimul drum.

În tot acest timp, Sorin Rogia a fost dat în consemn la frontieră şi în Spaţiul Schengen. Poliţiştii l-au căutat zile în şir, dar – până sâmbătă seară – fără succes. De altfel, sperând că îl vor găsi mai uşor, sâmbătă seară, Poliţia i-a făcut publică imaginea şi chiar a apelat la populaţie să sune la 112 dacă îl văd, pentru a putea fi prins. Şi a scăpa, astfel, chiar şi numai în parte, de povara păcatului…

Citește mai multe pe ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.