– Dle Ernu, vă întâlnesc, la Timișoara, ca invitat special al unuia dintre cele mai importante festivaluri de literatură, unde participă scriitori români și străini de primă mână, cu rezonanță internațională. Înainte, însă, de a aborda teme literare, vă propun să vorbim, la început, despre peisajul social-politic, care se prefigurează, de pildă, în Republica Moldova, dar și în spațiul ex-sovietic. Una dintre cărțile dumnevoastră, care s-a bucurat de un real succes, ,,Născut în URSS”, publicată cu câțiva ani în urmă, ilustrează cu nostalgie și cu o anumită detașare critică realitățile fostului imperiu. Revenind, ce se întâmplă în momentul de față în Basarabia, unde duminică au avut loc alegeri prezidențiale?
– În Banat se văd foarte puțin anumite lucruri din regiunea cu pricina. Este un anumit tip de distanță, la mijloc, dar – deși pare paradoxal – de Timișoara uneori este mai aproape New York-ul, decât Chișinăul !
Lăsând gluma la o parte, lucrurile se prezintă destul de grav acolo, în sensul în care vorbim de o sărăcie care s-a accentuat enorm, în ultimii 15 ani. Fenomenul afectează păturile sociale de la bază. Vorbim despre o țară unde nu există o familie care să nu aibă pe cineva plecat în străinătate la muncă. Este o situație despre care – îndrăznesc să fac o comparație tristă – aș spune că este mai gravă decât starea de lucruri din Moldova de după Al Doilea Război Mondial. În Basarabia întâlnești în prezent, peste tot, sute de sate părăsite, orășele abandonate. Acest lucru se datorează cauzelor sociale și economiei ruinate. Oamenii, de fiecare dată, la alegeri, speră că mai poate fi schimbat ceva. În acest moment vorbim de alegerile prezidențiale, nu parlamentare. E bine să sperăm, pentru că altceva oricum nu ne rămâne.
În ce mă privește, merg de câteva ori pe an acolo și mă interesează foarte mult situația oamenilor de la țară, pentru că ei sunt cei mai afectați. Eu, în ultima perioadă, am început să devin tot mai pesimist. De fiecare dată când au loc alegeri, se vorbește de alegeri geopolitice. Ba suntem cu Estul, ba vom fi cu Vestul! Cine vrea Moldova, cine nu o vrea?! Presiunile sunt foarte mari din partea Rusiei, chiar dacă există acest tampon, Ucraina. România a început abia de un timp să ni se arate ca o chestiune atractivă. Mișcările unioniste au început să se miște. S-au înviorat. Evident că nu e un proiect simplu. E o posibilitate pe care trebuie să o hotărască cetățenii acestei țări. Unirea cu România este și ea una dintre variante.
– Credeți că Rusia va permite vreodată realipirea Basarabiei la România ?
– Eu cred că, înainte de toate, trebuie să decidem noi, pentru noi. Trebuie să fim împăcați cu noi. Vrem sau nu vrem. Noi trebuie să luăm o decizie. Să gândim un proiect. Asta doar dacă vrem așa ceva. Mi se pare greșit să pornim de la premiza: ce spun vecinii. Ei o să spună multe, care chiar nu ar trebui să ne preocupe foarte mult.
– Credeți că ar fi dispus, geopolitic vorbind, Putin sau cine îi va urma, să negocieze cu marile puteri problema unificării Basarabiei cu România?
– Eu cred că Rusia este mai dispusă decât unele țări din Europa să procedeze la un astfel de gest. Spun asta destul de tranșant. Mă bazez pe faptul că sunt la curent cu felul în care gândesc și acționează grupurile de analiză și strategie din Rusia. Țările mari sunt o chestiune de putere. România va deveni mai puternică, în momentul în care va deveni mai mare. Aici, deja, se încalcă anumite interese. Este o supoziție. Cumva, lobby-ul cel mare trebuie făcut în zona europeană. Repet. Aici este o chestiune strategică, a gândirii noastre interne. Ceea ce spun eu este că sunt șanse mai mari ca rușii să accepte mai ușor unificarea, decât unele puteri europene. Dar trebuie să avem un plan bine stabilit.
– Ce ar trebui să se întâmple pozitiv, la aceste alegeri, ca deciziile de care am vorbit să prindă contur?
– Din punctul meu de vedere, aceste alegeri nu o să schimbe prea mult situația din Republica Moldova. Acest lucru s-a văzut acum 8 ani, când s-a schimbat guvernul comuniștilor cu pro-europenii. Culmea, lucrurile s-au înrăutățit, în loc să se îmbunătățească. Evident că este mai bine să avem o guvernare, care, cel puțin formal, se declară pro-europeană, pentru că de la declarații și până la fapte e cale lungă. În perioada grupării pro-europene care a guvernat Moldova, s-a furat un miliard de euro din banii publici. O sumă enormă pentru o țară ca Republica Moldova. În perioada dintre acele scrutinuri electorale au dispărut acești bani, prin anumite tehnici și metode specifice spațiului estic.
Revenind la situația de acum, Maia Sandu este, probabil, cea mai bună variantă pentru viitorul țării. Este susținută de grupările occidentale și este bine ca și echilibru geopolitic ca ea să câștige. Dodon se declară un anumit tip de pro-rus, fiind, evident, mai apropiat de Rusia. Dar băieții aștia sunt stataliști. Trebuie să înțelegem asta. Statalist, adică țin foarte mult la statalitatea Republicii Moldova, pentru că asta este pâinea lor și nu o s-o cedeze. Personal, o susțin pe Maia Sandu.
– Săptămâna trecut a fost acel miting la București. Ce a fost de fapt acolo? O chestiune sinceră, care a militat, în mod autentic, pentru ideea unirii Basarabiei cu România sau – cum au spus unii – o mișcare ciudată, cu susțineri dubioase ?
– Cred că grupurile pro-unioniste sunt grupuri sincere în intențiile lor. Susțin că aceste grupuri trebuie să existe. Orice formă de proiect de acest gen poate exista. Este o tradiție, deja de câțiva ani, de când această grupare unionistă organizează demonstrații la Chișinău și la București. Oamenii aceștia nutresc o dorință sinceră și o exprimă pe unde au ocazia. Una dintre greșelile făcute cu ocazia marșului pro-unire a fost alegerea nefericită ca moment de ieșire în stradă. Pentru că acum sunt perioade electorale și în Moldova și în România. Iar ei pot fi utilizați politic de toată lumea. A fost în defavoarea lor. Suspiciunile s-au generalizat, în acest fel.
– Revenind la literatură, care a fost principalul imbold care v-a făcut să scrieți cartea ”Născut în URSS”, în urmă cu aproape zece ani ?
– Au trecut, într-adevăr, 10 ani de când am scris acest volum. Cu această carte a fost o chestiune foarte simplă. La 15 ani după căderea imperiului comunist, toți ne-am îndreptat spre Occident. Am călătorit, am vrut să vedem lumea, pentru că în perioada comunistă nu am putut face aceste lucruri. La un moment dat, mi-am dat seama că modul în care este tratat trecutul este puțin nedrept. Până și copiii începeau să vorbească că în comunism eram vânați pe stradă. Comunismul este de multe feluri, iar experiența comunistă complexă. Represiunea a fost, în multe momente, enormă, oamenii au suferit. Dincolo de asta, în comunism a existat viață. Ne-am iubit, ne-am căsătorit, am făcut copii. Hai să repovestim aceste lucruri pe care ni le amintim. Pentru mine era straniu, pentru că atunci când ne adunam toți prietenii, aveam o mulțime de amintiri fabuloase. Atunci am zis că trebuie să arătăm și această față a vieții noastre. Le mulțumesc domnilor care mă critică pentru un anumit tip de nostalgie relevat de cartea mea, cu privire la trecutul nostru comunist, îi respect pentru părerile lor, însă așa am simțit eu atunci că au stat lucrurile în epocă. Cu bune și, evident, cu rele.
– Această nostalgie după omul sovietic, o mai resimțiți și astăzi, la zece ani de la publicarea cărții ?
– Da. Cei tineri, născuți după 1990, nu au cum să aibă o metodă de comparație în legatură cu anii târzii ai sovietismului. Însă, observ la generația mea, la cei care au prins, în jurul vârstei de 20 de ani, prăbușirea regimului comunist, că s-au schimbat foarte mult. Noi suntem generația speranței, deoarece comunismul nu ne-a oferit prea multe. La vârsta de 45 de ani din prezent, începem să decontăm cei 25 de ani scurși de atunci și începem să ne întrebăm tot mai des ce-am făcut în acești ani. Vine un moment al regândirii vieților noastre și, brusc, ne dăm seama că din generația speranței, am devenit generația disperării. Dintr-o dată, ne dăm seama că visurile noastre sunt praf, că am făcut multe lucruri, teoretic, dar atunci când le punem împreună, nu avem ce să punem, cu adevărat, laolaltă. Covorul moldovenesc începe să se destrame. Nu există nostalgii după ideologii, ci doar după timp. Nostalgia este o istorie, o lume în timp. Ceea ce mi se pare cel mai interesant este că oamenii au nevoie de stabilitate. Ne-am pierdut stabilitatea. Educația se face pe bază de stabilitate. Este foarte important acest aspect. Lipsește, la fel, solidaritatea. Inflația de toate felurile începe să domine. Iar oamenii – să nu uităm asta – au nevoie, totuși, de stabilitate!
Stabilitate in RSS Moldoveneasca a fost in epoca „stagnarii”, adica in cea a lui Brejnev – atunci moldovenii sovietici au trait in comunismul visat fara sa-si dea seama. Acea stabilitate a disparut si trezeste mari nostalgii in aceasta nesfarsita perioada de tranzitie la economia de piata, insotita de destramarea URSS, pierderea legaturilor economice cu Rusia, conflictul armat de pe Nistru, lupta pentru independenta nationala si suveranitate statala, afirmarea R.Moldova pe arena internationala, globalizare, „unionism”. Vasile Eernu e voit PESIMIST si SCEPTIC, pentru ca asta se cere de la moldovenii stabiliti in Romania, or, nu poti fi roman „unionist” daca nu astepti ESECUL statului R.Moldova. In realitate, R.Moldova, Ucraina si Georgia ies la liman, la independenta reala odata cu semnarea, ratificarea si punerea oficiala din acest an a Acordurilor de Asociere cu UE si a Acordurilor de Liber Schimb Comercial cu UE – documente ce le garanteaza alinierea la standardele europene in toate domeniile cu sprijinul UE si al celor 28 de state ale UE. Practic R.Moldova a intrat sub „umbrela”, tutela UE si SUA, e stat PARTENER ASOCIAT al UE din Vecinatatea Europeana a UE in curs de constituire (6 state ex-sovietice din Parteneriatul Estic si 13 state din Uniunea EuroMediteraneana). R. Moldova prima a obtinut toate cele 3 libertati de circulatie in UE, prevazute de Politica Europeana de Vecinatate – a persoanelor ( fara vize de scurta durata), a marfurilor si serviciilor (fara taxe vamale) si a capitalului. Indiferent de rezultatul alegerilor prezidentiale din 13 noiembrie – asocierea sa cu UE a devenit ireversibila.