Punți de legătură cu Japonia pe care UPT vă invită să pășiți prin UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi

48

Timp de o săptămână, între 22 – 29 noiembrie 2024, Universitatea Politehnica Timișoara se transformă într-o adevărată punte culturală de legătură cu Țara Soarelui Răsare, grație UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi. Kakehashi înseamnă „punte de legătură” în limba japoneză și acesta este și conceptul sub semnificația căruia Centrul de artă și tehnologie pentru colaborarea cu Japonia al Universității Politehnica Timișoara invită atât comunitatea academică, cât și publicul larg timișorean să se conecteze cu Japonia, într-o săptămâna densă de activități educaționale, artistice și academice de o mare diversitate, menite să faciliteze atât dialogul intercultural, cât și schimbul atât de necesar de experiență tehnică și științifică.

Anul trecut, Universitatea Politehnica Timișoara a înființat un nou Centru de artă și tehnologie pentru colaborarea cu Japonia, supranumit Jutsu, un termen care poate însemna atât artă cât și tehnologie, indicând obiectivul centrului de a constitui el însuși o punte de legătură creativă între științele exacte și științele umaniste și de a deveni un hub pentru activități interdisciplinare care vizează dezvoltarea legăturilor cu Japonia, răspunzând unei nevoi clar percepute nu numai de comunitatea academică UPT, ci și de publicul timișorean. Această nevoie este evidențiată de numărul mare de participanți la evenimentele deja organizate de Centrul Jutsu – festivalul de anul trecut, Toamna culturii japoneze la UPT, finanțat de Centrul de proiecte Timișoara și parte din programul oficial Timișoara, Capitală Europeană a Culturii și apoi festivalul de vară Natsu Matsuri, în premieră la Timișoara.

Ambele festivaluri au atras sute de participanți de toate vârstele, care au oferit un feedback pozitiv și și-au exprimat dorința de a participa și la alte evenimente asemănătoare. Noul festival răspunde acestei cerințe, cu elemente cu totul inedite precum unul academic și tehnologic, prin conectarea cu o universitate japoneză online, dar și unul artistic prin expoziția de mătase de kimono și ikebana, o demonstrație de ikebana și atelier cu publicul, mai multe filme și prezentări și o demonstrație în premieră a unui joc japonez bazat pe poezie clasică.
Acest eveniment de anvergură internațională se va bucura de prezența Excelenței Sale, Ambasadorul Japoniei la București, domnul Takashi Katae, care va susține o prelegere pentru comunitatea academică și publicul larg (pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile). Excelența Sa va participa și la întâlnirea online dintre UPT și Universitatea Tohoku, o universitate de vârf din Japonia, situată în regiunea care a fost afectată de tsunami în martie 2011 și ai cărei specialiști – dr. Fumihiko Imamura, dr. Miwako Kitamura și dr. Orika Komatsubara – vor împărtăși din expertiza lor în știința dezastrelor, un subiect la ordinea zilei, în contextul climatic global în care ne găsim.

Aceasta este o oportunitate unică de a asculta relatări și a viziona imagini care reflectă direct modul în care dezastrele sunt gestionate în Japonia. Mai mult decât atât, evenimentul, pe toată durata lui, se bucură și de prezența unui jurnalist japonez, invitat special, domnul Michihiro Chikata, care a fost implicat și în memorializare a efectelor devastatoare ale tsunami-ului din 2011 în regiunea Tohoku și a reconstrucției care a urmat, dar care, acum 35 de ani și-a riscat viața venind în România în perioada Revoluției din decembrie 1989 pentru a relata în Japonia ce se petrecea în țara noastră în acele zile fierbinți.  Documentarele realizate prin eforturile sale vor fi prezentate în festival. Toate aceste elemente întăresc dimensiunea internațională și reciprocă a evenimentului. 

Programul complet al festivalului este următorul:

22 nov, 18:00, Biblioteca UPT: Deschiderea festivalului, recital de pian cu piese japoneze și vernisajul expoziției Kakehashi – Connecting Bridges;
23 nov, 17:00, Rectoratul UPT: Prelegerea Excelenței Sale, Ambasadorul Japoniei, Dl. Takashi Katae: Overview of Japan’s foreign policy and Japan-România strategic partnership;
24 nov. 9:30, Rectoratul UPT: Eveniment internațional, conectare online cu Universitatea Tohoku din Japonia, Institutul internațional de cercetare IRIDeS: Învățând din experiența dezastrelor: prevenție, reconstrucție și vindecare;
25 nov, 18:00, Biblioteca UPT:
1. Prezentare „Japonia, locuri și peisaje și reprezentarea lor în artă: poduri faimoase” – prof.dr. Camelia Nakagawara;
2. Film artistic – The Lines That Define Me (Liniile care mă definesc) – povestea unei transformări personale prin caligrafia cu pensula; 
26 nov, 18:00, Biblioteca UPT: Punți interculturale: 
1. România în Japonia prin colegii de la Centrul Cultural Japonez al Universității Babeș-Bolyai din Cluj;
2. Japonia în România prin Ikebana – demonstrație și atelier pentru public cu artista ikebana Monica Veress;
27 nov, 17:45, Rectoratul UPT: Seara jocului Uta-garuta:
1. Prezentare, prof.dr. Camelia Nakagawara;
2. Demonstrație a jocului Uta-garuta – Jutsu Karuta Club;
3. Film anime Chihayafuru, prezentat de Anime Culture Club, Cluj;
28 nov, 18:00, Biblioteca UPT: Film anime, Suzume, prezentat de Anime Culture Club, Cluj;
29 nov, 18:00, Rectoratul UPT:
1. Jurnalistul și corespondentul special NHK (postul național de televiziune al Japoniei), Michihiro Chikata, vorbește despre experiența sa în 1989 când a venit în România în toiul Revoluției;
2. Documentar NHK: Căderea regimului Ceaușescu (în japoneză, cu traducere simultană);
3. Închiderea oficială a festivalului.

Înscrierile pentru toate punctele din program se fac prin intermediul formularului din link:  https://forms.gle/HubNodynZdWBQusLA . Când numărul maxim de participanți este atins, formularul va fi închis. Mulțumim pentru înțelelgere.
Centrul Jutsu din cadrul Universității Politehnica Timișoara oferă tuturor oportunitatea de a participa atât la cursurile de limba și cultura japoneză organizate de UPT, cât și la toate activitățile culturale sau științifice organizate, fie gratuit, fie la un preț foarte avantajos, dar la nivelul educațional cel mai înalt.
Urmăriți  https://www.facebook.com/UPTCentrulJUTSU  pentru a primi anunțurile Centrului
Jutsu.

UPT Nippon Autumn Fest, Kakehashi  este o ocazie unică de a află mai multe și de a va conecta cu Japonia în moduri noi și semnificative. Pentru orice întrebări sau solicitări, scrieți la  camelia.nakagawara@upt.ro .
Festivalul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Accesul la „UPT Nippon Autumn Fest” este gratuit și deschis atât studenților și profesorilor din universitățile timișorene, cât și publicului larg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.