Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara sau pensii speciale?

Subiectul pensiilor speciale e unul cu adevărat delicat. Tratat cum e acum de PSD – Dragnea – Olguţa Vasilescu şi de preşedintele Iohannis (susţinut de instituţiile de forţă, cărora le datorează aproape totul), adică politicianist, cu scopul nemărturisit de a trece în rezervă nişte generali din serviciile speciale fabricaţi pe bandă rulantă de aventurierul Băsescu (omul lor!), subiectul s-a extins violent împotriva mai ales a magistraţilor, a ofiţerilor din Securitate şi din Armată, principalii beneficiari ai aşa-ziselor pensii speciale. Actuala conducere a PSD şi preşedintele Iohannis nu pot fi bănuiţi în nici un fel de subtilitate sau de dotări intelectuale speciale. Ei sunt doar la fel ca majoritatea părinţilor şi bunicilor lor care obţin azi pensii speciale.

În acest moment al istoriei, în România avem trei popoare româneşti. Primul, cel mai activ, cel mai curajos, e peste graniţă. Vreo 4,5 spre 5 milioane de oameni plecaţi recent. Al doilea popor e cel al pensiilor şi veniturilor speciale. De câte ori nu şi-au mărit cu tupeu parlamentarii veniturile fără să-i cenzureze cineva? Şi sunt de multă vreme atât de numeroşi! O adunătură în care domină cei bine hrăniţi, interlopii, infractorii pur şi simplu, şi care acoperă întreg teritoriul naţional. Al treilea popor român e compus din toţi ceilalţi, cei cu pensii şi cu venituri mici.

La începutul anilor ’90 era foarte trendy să susţii punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Era vorba despre lustraţie. Mai ales intelectualii din vestul ţării îşi construiseră un argument de moralitate, de respectabilitate din susţinerea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Unde ne găsim astăzi, după 27 de ani? PSD confirmă şi reconfirmă integralitatea pensiilor speciale ale multor „tovarăşi” care poate ar fi meritat să fie lustraţi, să li se aplice punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara.

Spuneam că subiectul e cu adevărat delicat. E foarte uşor să te bagi cu cizmele în drepturile foştilor ofiţeri din serviciile secrete. Unii dintre ei chiar au servit statul român, au riscat mai mult decât o mulţime de generali din armată, priviţi azi cu mai multă îngăduinţă, care s-au luptat ani de-a rândul cu construcţiile şi cu culesul porumbului sau al merelor şi strugurilor. Şi am avut o armată foarte numeroasă într-o lungă perioadă de pace, datorată echilibrului nuclear. Pe de altă parte, e destul de greu de înţeles de ce azi procurorii sunt asimilaţi cu judecătorii şi devin astfel magistraţi, când, de fapt, ar trebui asimilaţi cu poliţiştii, adică ofiţeri ai statului român. Cu drepturile lor integrale, bineînţeles. Pălmaşii din Ministerul de Interne, cei care au rămas cel mai aproape de poporul din care provin, sunt, fără îndoială, cei mai nedreptăţiţi. Cât despre profesori, învăţători, doctori şi asistente, salariile lor sunt extrem de mici, mai ales dacă le comparăm cu pensiile speciale.

România este azi o oligarhie gerontocratică, cu o falsă glazură democratică, cerută expres de UE şi de SUA. Cum ziceam, pe lângă poporul român cu pensii speciale, avem şi poporul român cu pensii mici. Cei cu pensii speciale îşi pot asigura hrană, îngrijiri, medicamente scumpe, iar cei cu pensii mici vor pleca la Domnul inevitabil mai repede. Mai rămân să emigreze încă vreo 4 milioane înspre Vestul Europei şi înspre continentul nord-american ca să ne atingem în sfârşit marele ideal: poporul român din exterior va plăti integral pensiile speciale ale poporului român din interior. Vorbim doar de cei privilegiaţi, de cei cu pensii şi cu venituri speciale, pentru că majoritatea celorlalţi, poporul român cu pensii mici, cu salarii de mizerie, vor fi plecat de mult spre loc luminat, loc cu verdeaţă, unde nu e durere, nici întristare, nici suspin.

Ce ne lipseşte este o filosofie coerentă a felului în care putem să trăim împreună, în societate, în comunitate, în statul român pe care îl mai avem. Aceasta putea fi reconcilierea naţională pe care cei cu pensii speciale nu au vrut-o şi pentru că foarte mulţi dintre ei ar fi rămas fără zisele pensii speciale. O asemenea filosofie nu o putem aştepta nici de la Parlament, nici de la guvern, nici de la partide şi nici de la servicii. Cei mai mulţi dintre oamenii care populează aceste instituţii sunt rezultatul evident al unei contraselecţii. De ce ar avea nevoie un pensionar român de o pensie de patru până la zece ori mai mare decât aceea a altui pensionar român? Ce se plăteşte, de fapt, prin aceste pensii speciale? Crime? Servicii inavuabile în avantajul Sistemului? Obedienţă, complicitate, iresponsabilitate agravată, laşitate? Dacă vrem să înţelegem ce este misteriosul Sistem, e suficient să ne uităm la cine încasează pensii speciale. Ei sunt Sistemul! Sistemul de după 1947, perpetuat în 27 de ani de tranziţie. Nici boierii de altădată nu aveau asemenea rente cash. E limpede că nouă, românilor, ne lipseşte cu totul o filosofie a trăitului împreună.