Pterodactilii de la ENEL şi domnişoarele amabile cu care îţi vine să dai de pereţi

1731

Nu sunt un misogin, chiar din contră, consider că femeia trebuie să fie iubită şi respectată şi aş putea să enumăr un şir întreg de motive. Dar nu acesta e subiectul. Există un tip de domnişoare cu care, cu toată preţuirea pe care o port femeilor în general, îmi vine să dau de pereţi.

Nu au chip, doar o voce suavă la telefon. Sunt responsabile cu preluarea sesizărilor privind deranjamentele. Ba ale reţelei de internet, ba de televiziune, ba de curent, ba de telefonie. Şi pe care, de câte ori suni să semnalezi un deranjament, eşti nevoit să le asculţi cum îşi recită poezia, probabil învăţată deja pe dinafară, şi de la care nu se abat, indiferent de problema pentru care suni.

Spre exemplu, lucrez la un proiect pe internet, mă apropii de finalizare, mă pregătesc să îl trimit şi, când mi-e lumea mai dragă, pică internetul. Pun mâna pe telefon şi sun la deranjamente. Sunt nevoit să ascult câteva reclame comerciale, lista noilor puncte unde se pot face plăţile şi multă muzică, pentru „toţi operatorii sunt ocupaţi în acest moment, vă rugăm aşteptaţi”. După care ascult încă o dată aceeaşi poveste în engleză. Pe banii mei, bineînţeles, pentru că firma nu are un telefon gratuit pentru sesizări decât în reţeaua lor. Care, normal, nu funcţionează, doar de asta sun la deranjamente. După 20 – 30 de minute de aşteptare, în care nivelul de iritare creşte progresiv, reuşesc într-un final să intru în legatură cu o operatoare care, foarte amabilă, începe să recite poezia: „Am preluat sesizarea dumneavoastră. Defecţiunea va remediată în cel mai scurt timp posibil. Vă mulţumim că aţi apelat la serviciile noastre şi vă dorim o zi plăcută în continuare”. Încerc să fiu amabil şi să-i explic că ziua mea deja e stricată, astfel încât urarea nu are decât darul să mă irite şi mai mult. După ce mă ascultă până la capăt, începe din nou „Defecţiunea va remediată în cel mai scurt timp posibil. Vă mulţumim că aţi apelat la serviciile noastre şi vă dorim o zi plăcută în continuare”. Povestea a ajuns să se repete şi de câteva ori pe zi, iar după ce am ajuns să plătesc pentru telefoanele date la deranjamente mai mult decât întregul abonament, am schimbat furnizorul de servicii.

Foarte încântat de noul serviciu, care promite să fie mai bun decât precedentul, încep o nouă zi de lucru. Un nou proiect. Mă apropii de finalizare. Se ia curentul. Pentru câteva secunde. Suficient cât să-mi dea toată munca peste cap. Scena se repetă şi aici de câteva ori într-o zi. Pun mâna pe telefon şi sun la ENEL, la numărul gratuit. Unde robotul îmi spune „pentru Banat, sunaţi la 929 cu prefixul judeţului dumneavoastră, număr taxabil, conform tarifelor aplicate de operatorii de telefonie”. După ce ascult jumătate de oră aceeaşi melodie pentru că „toţi operatorii sunt ocupaţi în acest moment, vă rugăm aşteptaţi”, reuşesc să intru în legătură cu o operatoare pe care o întreb care e motivul pentru care am aceste întreruperi scurte de câteva ori în fiecare zi. Senină şi amabilă îmi spune că poate să fie de la păsări. „Doamnă, spun, consternat de răspunsul primit, sunt cumva pterodactili în Banat, fiindcă nu pot să-mi imaginez că o vrabie sau un porumbel poate să lase fără curent o stradă întreagă?”. „Dacă sunt ce?”, aud la celălalt capăt al firului. Renunţ să-i mai explic ce sunt pterodactilii şi închid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.