PSD Timiș: „Sub sancțiunea blamării publice, traseiștii politici trebuie să plece din administrație”

46

Liderii PSD Timiș cred că traseiștii politici trebuie să plece din administrația publică, pentru că practică cea mai gravă formă de „lichelism politic”.

„Traseismul este un comportament politic ce duce la înşelarea alegătorilor și la banalizarea proiectelor politice pe termen mediu și lung. Am susținut și susținem, noua echipă de la PSD Timiș, că traseismul politic este cea mai gravă formă de lichelism politic, un fenomen toxic și nedemocratic ce trebuie stopat. Primarii care aleg să schimbe barca politică după cum bate vântul guvernării trebuie să plece urgent.

După încheierea depunerii dosarelor candidaților din județ, am constatat că primari și viceprimari aleși în 2016 din partea PSD s-au „vopsit” liberali în 2020: Ioan Lihoni – primar Bethausen, Claudiu Coman – primar Sânandrei, Gabriel Koller – primar Sacoșu Turcesc, Ioan Cesea – viceprimar Criciova, Vasile Boșoschi – viceprimar Remetea Mare, Iosif Minnich – viceprimar Sânandrei. Am depus adrese de înștiințare la Prefectura Timiș și așteptăm emiterea ordinelor de prefect pentru eliberarea lor din funcție.

Îi solicităm imperativ prefectului de Timiș Liliana Oneț să aplice ferm legea, să fie imparțială și să pună punct mandatelor traseiștilor politici, primarilor și viceprimarilor care trebuie să plece urgent din funcțiile ocupate acum patru ani din postura de candidați ai PSD. Conform legii, înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior (art.8 (2) din Legea 14/2003 actualizată) și implicit pierderea mandatului de primar (OUG 57/2019 art 160 (h)).
În situația în care prefectul va tergiversa luarea unor măsuri vom face plângere penală pentru abuz în serviciu”, se arată în comunicatul PSD Timiș.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.