-1.9 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

„PSD Timiș se află în cea mai gravă criză de identitate din ultimii 25 de ani!” Vezi cine dă acest verdict!

Un veteran al presei timișorene, Cornel Popovici, fost redactor-șef-adjunct al ziarului Drapelul Roșu, înainte de 1989, și publicist de marcă în anii de după Revoluție, susține ca PSD Timiș „se află, în prezent, în cea mai gravă criză de identitate din ultimii 25 de ani!”.
Într-un comentariu fără menajamente, făcut la emisiunea ” Vocile Banatului” de la postul Digi 24 Timișoara, analistul Cornel Popovici face caracterizări deloc „măgulitoare” la adresa liderilor, foști și actuali, ai filialei județene a PSD.
„Faptul că PSD Timiș l-a readus pe Dan Poenaru să coordoneze campania electorală a partidului arată deruta actualului președinte al filialei, Sorin Grindeanu, căruia îi este frică și de umbra lui Nicolae Robu, dar mai ales că va pierde alegerile pe Timișoara și în Timiș în fața liberalilor, conduși de pedelistul, deghizat in „liberal”, Vasile Blaga.
Revenirea lui Dan Poenaru în fruntea bucatelor din PSD Timiș seamănă ca două picături de apă cu gerontocrația de tip Ion Iliescu. La fel s-a întâmplat, la începutul anilor 2000, când Iliescu a apărut pe post de salvator providențial pentru stânga românească.
La 68 de ani, Poenaru ar trebui să stea acasă și nu – chipurile! – să reformeze PSD Timiș”, susține Popovici.
Cât despre un alt lider de „marcă” al PSD Timiș, de acum vreo șapte-opt ani, Ilie Sârbu, jurnalistul timișorean spune că acesta și-a bătut joc de bănățeni, pentru care nu a mișcat un deget „din demnitățile în care s-a cocoțat, mai bine de un deceniu”.
Veteranul presei timișorene a concluzionat „că în vreme ce grupul de la Cluj, format din colegii ardeleni ai lui Sârbu din PSD, a făcut gesturi importante de sprijinire a capitalei ardelene, Ilie Sârbu a trădat pur și simplu Banatul și pe bănățeni”!

Adrian Marcu

Foto: www.umft.ro, www.iliesarbu.ro

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Solstițiul de iarnă – despre această zi și explicațiile știinfice din spatele fenomenului

Data de 21 decembrie marchează solstițiul de iarnă. Această zi va fi cea mai scurtă din an, iar noaptea va fi cea mai lungă....

La Spitalul Județean din Timișoara ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean așteaptă să primească bani de la Guvern

La Spitalul Județean din Timișoara, ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean a depus o solicitare de finanțare care urmează...

Citește și :