Valeriu Stoica, fost președinte al PNL și fost ministru al Justiției, a vorbit despre actuala situație politică din România, dar și ce s-ar putea întâmpla la alegerile din 2024.
Fostul lider liberal a declarat că a observat apariția unui compromis între PSD și PNL: cuplarea alegerilor parlamentare și locale din 2024.
„Dacă ar fi decalate, staful local al partidelor, după ce și-au atins obiectivele locale, nu se mai bate pentru obiectivele naționale, ceea ce nu e bine. Așa că, probabil le vor comasa”, a declarat Valeriu Stoica, la Digi 24, conform bugetul.ro.
Alegerile locale au avut loc pe 27 septembrie 2020, iar alegerile parlamentare pe 6 decembrie 2020. O comasare a celor două tipuri de scrutin ar presupune cel mai probabil prelungirea mandatelor aleșilor locali, așa cum s-a întâmplat, din alte motive, în 2020.
În 2024 urmează să fie organizate alegeri europarlamentare, alegeri locale, alegeri parlamentare și alegeri prezidențiale.