0.1 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

PSD e istorie, USR-Plus e „în marş”

Alegerile europarlamentare şi referendumul particular al lui Klaus Iohannis s-au soldat cu niște rezultate neverosimile. Atât de neverosimile, încât par chiar foarte dubioase. Toţi sociologii, altfel oamenii cei mai disciplinați şi supuşi Sistemului, s-au înşelat pe toată linia. Asta dovedește ce? Că şefii lor i-au depăşit în înşelătorie, în mistificare, şi i-au înşelat şi pe ei, pe sociologi. Votul pentru UDMR în câteva judeţe din Moldova (Vaslui, Botoşani) şi din sudul ţării (Ialomiţa, Giurgiu, Olt, Călăraşi), în care nu există alegători maghiari ai UDMR (UDMR e doar o organizație etnică!), a pus sub lumina reflectoarelor softul cu care s-a lucrat, puţin cam tembel.

Dar să luăm rezultatele aşa cum ne-au fost livrate de cei care ne guvernează de fapt. Care evident că nu sunt guvernul Vioricăi Dăncilă, cu al său ministru de Interne, Carmen Dan, tot din Teleorman, ca şi Viorica Dăncilă şi, mai, ales Liviu Dragnea. E limpede, PSD a pierdut foarte multe procente faţă de alegerile din 2016 pentru Parlamentul României, ALDE, asociatul său, nu a trecut pragul, iar marele câștigător e partidul urmașilor securiştilor şi comuniştilor, copii şi nepoţi cu diplome, USR-Plus. Dar mari câştigători sunt şi PRO România lui Ponta, Tudose, Corina Creţu şi ceilalți transfugi din PSD, UDMR şi PMP-ul lui Băsescu (europarlamentar, vă rog!), care puteau foarte bine să nu treacă pragul de 5%. Asta dacă îl vor fi trecut într-adevăr. Dar marea mistificare vine din confuzia pe care Sistemul, prin presa sa mainstream, prin televiziuni, dar şi prin pseudo-altermedia, a instilat-o mincinos, cum că, după aceste scoruri la europarlamentare şi pentru referendum, trebuie neapărat să i se dea lui Iohannis un nou guvern al său. Să guverneze şi el cât de cât, nu numai să doarmă, să vorbească împiedicat şi să se plimbe prin lume şi la Sibiu. Pentru că va trebui reales. E şi el o opțiune. Şi doar cu rezultatele prea de tot surprinzătoare, mai ales cu prezența la vot, nu există încă o bază convingătoare.

Dincolo de mistificările din interpretarea rezultatelor, s-au produs totuși multe mutări importante. Europarlamentarele nu sunt alegeri interne, Parlamentul European e încă perceput ca un congres al babelor (precum cel de la Viena din 1815), unde nu se decide nimic. Cu toate acestea, europarlamentarele se constituie într-un mare sondaj, unul în mărime naturală, care poate schimba major percepţia asupra eşichierului politic intern. Astfel, Liviu Dragnea (a şi fost întemniţat a doua zi), Călin Popescu Tăriceanu sau Gabriela Vrânceanu Firea (17% pentru PSD în Bucureşti contra 41% USR-Plus) nu vor mai candida la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an. Sau vor candida degeaba. Desigur, Liviu Dragnea e out. Laura Codruţa Kövesi a pierdut şi ea, probabil definitiv, trenul prezidențialelor pentru că nu s-a implicat deloc în această campanie electorală. Candidatul USR-Plus va fi Dacian Cioloş, un alt lider USR sau un independent.

Tot un independent a propus fostul preşedinte PSD Adrian Năstase pentru partidul său. Pentru că ar fi dezastruos să se prezinte cu actualul prim-ministru PSD, Viorica Dăncilă, care, pentru câteva zile sau, poate, câteva săptămâni, va fi principalul beneficiar al morții politice subite a patronului ei, Liviu Dragnea. Acesta a pierdut într-un timp record totul şi, probabil, pentru totdeauna. În iunie, după decizia CCR pe completurile de trei judecători, poate fi şi eliberat. Pentru fostul președinte PSD vine din urmă şi dosarul Tel Drum, mușamalizat sau moșmondit de DNA atâta vreme.

PSD e în groapă, iar Klaus Iohannis e pe culmi. Totuşi, lucrurile se pot schimba până la alegerile prezidențiale. Candidatul cel mai puternic pentru prezidenţiale se prefigurează a fi, de fapt, Dacian Cioloş, pe modelul lui Emmanuel Macron în Franţa. La fel cum USR-Plus are toate şansele să repete performanţa LREM (La République En Marche!), partidul lui Macron. Dar pentru asta USR-Plus are nevoie de anticipate, are nevoie să apropie cât mai mult alegerile parlamentare de cele prezidenţiale. De aceea insistă USR-Plus pentru anticipate, strategia e destul de transparentă.

Pe scurt, după aceste spectaculoase alegeri europarlamentare (cu referendumul iohannist cu tot), reale sau manipulate, PSD pare a fi deja istorie, iar partidul viitorului este USR-Plus. Că ne place sau nu. Strategia scamatorilor globali care conduc azi România, împreună cu servanţii lor locali, „factorul intern”, se vede din avion. Dacă au reuşit deja în Franţa, e greu de crezut că nu vor reuşi şi în România. Cine să li se opună? PSD, cu Viorica Dăncilă, şi Antena ?!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Academia de Advocacy cere responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice proeuropene să constituie o coaliție stabilă și să formeze...

Curtea Constituțională între statul de drept și democrația (i)liberală

Recenta decizie a Curții noastre Constituționale, de anulare a întregului proces electoral aferent alegerii Președintelui României, a trezit emoții la nivelul întregii Națiuni. Mulți...

Brumar, primul bal…

Citește și :