Protestul ortacilor de la Paroşeni şi Uricani continuă. Încă un miner, dus la spital

125

Protestul celor aproape 100 de mineri de la exploatările Paroşeni şi Uricani a continuat pe parcursul zilei de miercuri, oamenii fiind decişi să rămână şi peste noapte în subteranul celor două mine, în aşteptarea unui răspuns în ceea ce priveşte emiterea unui act normativ, similar Ordonanţei 36, prin care ar putea beneficia de venituri de completare şi vechime în muncă pentru maximum 22 de luni după ce vor fi concediaţi colectiv.

Unul dintre ortacii autoblocaţi în mină, pentru a treia zi consecutiv, a avut nevoie de îngrijiri medicale în cursul după-amiezei de miercuri şi a fost transportat la spitalul din Vulcan pentru investigaţii, după ce i s-a făcut rău în subteran.

„Protestul continuă. Am solicitat sprijinul Confederaţiei Meridian pentru organizarea unei întâlniri cât mai rapide cu primul-ministru, acesta fiind singurul care mai poate rezolva problema noastră. În cazul în care nu vom reuşi până luni, atunci speranţa noastră este ca noul Guvern să treacă în Parlament. De aceea, fac un apel la parlamentarii din judeţul Hunedoara ca luni, la vot, să se gândească şi la minerii de la Societatea de Închideri Mine. Să lase luptele şi orgoliile de-o parte şi să se gândească la aceşti oameni”, a declarat, pentru agerpres.ro, preşedintele Sindicatului ‘Huila’, Laszlo Domokos.

Conform liderului sindical, minerii sunt obosiţi, iar starea lor de sănătate este afectată de faptul că se află în subteran de trei zile. Aproape 100 de mineri de la Paroşeni şi Uricani s-au autoblocat luni în subteranul celor exploatări. Protestatarii solicită prelungirea Ordonanţei 36.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.