Protestul din depouri a luat sfârșit, contractul CFR Călători – SCRL Brașov a fost semnat

71

Protestul angajațiilor de la depourile din țară și Timișoara ale CFR a luat sfârșit. Oamenii s-au întors la muncă odată ce contractul dintre CFR Călători și Societatea Comercială de Reparații Locomotive Brașov a fost semnat, joi, după prânz.

Ministrul Transporturilor s-a implicat în acest caz și i-a pus față în față pe reprezentanții celor două companii. „Așa cum am spus și la întâlnirea cu sindicatele din calea ferată din această săptămână, dialogul este singura cale de rezolvare a problemelor pe care le aveți. În lipsa dialogului, problemele nu se rezolvă de la sine iar starea de conflict poate escalada. De aceea vă solicit să discutați până când veți găsi o soluție de compromis. Trebuie să vă gândiți în permanență că prestați un serviciu public și orice întârziere sau anulare de tren îi afectează în primul rând pe români. Nu uitați că sunteți aici să găsiți soluții iar acest lucru trebuie să îl faceți cât mai repede. Normal era să nu ajungeți în această situație, normal era să vă rezolvați rapid orice divergență”, a transmis ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Din cauza protestului de joi dimineața, au fost afectate mai multe trenuri și 15 au fost anulate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.