Protestul muzicienilor de la Filarmonica Banatul ar putea ajunge la final, după mai bine de o săptămână de când artiștii ies zilnic în fața instituției pentru a-și arăta nemulțumirile. Prrimarul Timișoarei, Nicoale Robu, s-a implicat în scandal și spune că protestul va fi oprit.
Edilul s-a întâlnit cu directorul Filarmonicii, Ioan Gârboni, dar și cu muzicienii nemulțumiți. El spune că i-a convins să se întoarcă pe scenă.
”Sper că am clarificat lucrurile. S-au angajat, din propria lor inițiativă, să oprească greva dacă eu îmi asum rolul de garant al implicării în mersul lucrurilor pe mai departe, atât pe perioada de negociere a contractului colectiv de muncă, cât și ulterior”, a declarat, marți, Nicolae Robu.
Mai mult decât atât, primarul spune că va majora veniturile atiștilor de la Filarmonica Banatul, care sunt mai mici decât a crezut edilul șef.
”Ei revendică un spor de 15%. Eu le-am promis că dacă legea permite sporul intergral îl vor avea integral. Dorința este de a le da cât se poate de mult. Salariile nu sunt așa mari cum am crezut”, a mai spus Robu.
Muzicienii filarmonicii au demarat un protest pe care l-au intitulat grevă generală încă din 5 octombrie, la startul stagiunii. Printre nemulțumirile lor se numără lipsa contactului colectiv de muncă, atitudinea jignitoare a directorului și faptul că sunt puși să cânte la evenimente ce nu au legătură cu filarmonica.