Angajații de la termocentrala Mintia au declanșat un protest spontan, nemulțumiți de un anunţ al administrației CEH, conform căruia avansurile salariale pe luna iulie vor fi achitate cu întârziere.
Protestul s-a încheiat, înainte de prânz, după ce conducerea Complexului Energetic Hunedoara a dat asigurări oamenilor că va achita drepturile băneşti ale salariaţilor în cursul zilei de vineri, 2 august.
„Directorii termocentralei au venit în curte şi au discutat cu oamenii. Am vorbit la telefon, pe speaker, şi cu directorul general, care a promis că banii vor fi viraţi pe carduri în cursul zilei de vineri. Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla, dar dacă nu se achită avansurile nu putem garanta cum vor reacţiona oamenii la începutul săptămânii viitoare”, a declarat preşedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva, Mircea Crişovan.
Pe timpul protestului spontan nu a fost afectată activitatea de producție a energiei electrice.
Sindicatul susține că este pentru a treia oară când există întârzieri la plata drepturilor bănești curente.
Termocentrala Mintia face parte din CEH alături de termocentrala Paroşeni şi minele de cărbune Livezeni, Lonea, Lupeni şi Vulcan.
Sursa: radiotimisoara.ro/sursa foto: arhivă