Protest spontan al minerilor de la Paroşeni şi Uricani; oamenii s-au blocat în subteran

175

Minerii de la exploatările de cărbune Paroşeni şi Uricani, din Valea Jiului, au declanşat, luni, un protest spontan şi aproape o sută dintre s-au autoblocat în subteran, ameninţând că vor intra în greva foamei.

Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că nu ştiu ce se va întâmpla cu ei de la începutul anului viitor, când cele două mine ar urma să fie închise.

Protestatarii solicită prelungirea Ordonanţei 36, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani de zile, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, precum şi angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara pentru cei care nu se pot pensiona încă.

„La mina Paroşeni sunt 50 de mineri care protestează în subteran, iar alţi 35 au coborât în mina Uricani şi protestează acolo. Oamenii sunt disperaţi pentru că minele Uricani şi Paroşeni se închid definitiv, iar 300 dintre angajaţii acestor mine urmează să fie disponibilizaţi, în condiţiile în care Ordonanţa 36, care asigura plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani, nu a fost prelungită de Guvern. În luna august a fost discutat un asemenea act normativ, dar a primit aviz negativ de la Ministerul de Finanţe, iar de atunci nu s-a mai făcut nimic”, a declarat, pentru agrepres.ro, preşedintele Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos.

Conform acestuia, starea de îngrijorare în rândurile oamenilor este ridicată, deoarece mai sunt două luni până la sfârşitul anului, iar în cazul închiderii minelor Paroşeni şi Uricani, angajaţii care vor fi disponibilizaţi ar urma să primească, la 1 decembrie, preavizele de încetare a raporturilor de muncă.

Minele Paroşeni şi Uricani au intrat, de la sfârşitul lunii decembrie 2017, în program de închidere şi ecologizare, în 2018 şi 2019 aici efectuându-se lucrări de punere în siguranţă a zăcămintelor de cărbune şi de drenaj al apei din galerii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.