4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Protest al grefierilor în Banat

Grefieri din mai multe oraşe au protestat, marţi, nemulțumiți de salarii și condițiile de muncă. Grefierii îmbrăcați în robe au ieşit în faţa instanţelor şi au protestat paşnic, fără să afecteze activitatea de judecată.

Sindicaliştii susțin că la protest au participat și grefieri care nu sunt membri de sindicat.

Grefierii solicită o salarizare unitară, îmbunătățirea condițiilor de muncă, plata orelor suplimentare, suplimentarea schemelor de personal, adoptarea unui nou statut pentru profesie și modificarea condițiilor privind acordarea pensiei de serviciu. Grefierii au protestat deoarece sunt nemulțumiți de modul de aplicare a dispozițiilor legale în materia salarizării acestor categorii de personal.

Şi la Timişoara zeci de grefieri care lucrează în cadrul Judecătoriei, al Curții de Apel și al Tribunalului Timiș au întrerupt, marți, programul de lucru și au ieșit în fața Palatul Dicasterial, în care-și desfășoară activitatea aceste instituții. La fel au făcut cei din Reșița sau Hunedoara.

Protestul spontan s-a desfășurat timp de 15 minute, grefierii fiind nemulțumiți că nu au fost consultați cu privire la elaborarea unui nou statut.

Asociaţia grefierilor din România a anunţat că personalul auxiliar şi conex nu a fost consultat privind elaborarea unui nou statut, aşa cum afirma luni ministrul Justiţiei. Grefierii susţin că s-a creat discriminare privind modul de salarizare şi ameninţă cu proteste.

Reacţia grefierilor a venit după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni, că din statutul grefierilor va fi eliminată condiția ca aceștia să aibă vârsta de 60 de ani pentru a putea primi pensie specială, lăsând doar condiția de 25 de vechime în muncă. Ministrul Justiției a precizat că această categorie profesională din justiție ar putea trece în subordinea Ministerului Justiției, printr-o secție specială care va fi înființată sau în una deja existentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :