Mitropolitul Banatului, IPS Ioan Selejan, vine cu o propunere inedită adresată primarilor din România. Mai ales că astăzi se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Familiei. Astfel, Înaltpresfinţia sa consideră că dacă fiecare primar ar fi construit o casă într-un mandat, am fi avut mai puţini oameni pe stradă.
„Azi este Ziua Internaţională a familiei! Să ne gândim şi la cei care nu au o familie. Să-i ajutăm! La o discuţie cu IPS Ion Salajan, Mitropolitul Banatului, spunea:”Dacă fiecare primar din fiecare localitate din România ar fi construit o casa într-un mandat de patru ani pentru oamenii, familiile fără un acoperiş, azi am fi avut mai puţini oameni ai străzii!” Încercaţi să calculaţi în fiecare judeţ câte case ar fi fost pentru oameni! În Timiş, 99 de localităţi cu o casă pe mandat am fi avut (şapte mandate) 693!!!! Circa 700 de case pentru oamenii fără adăpost, doar în Timiş! Sper să ajungem ca o majoritate a românilor să înţeleagă ce important este să fim solidari, altruişti şi cu credinţă în Dumnezeu!„, a povestit europarlamentarul Maria Grapini, astăzi, pe Facebook.
Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Banatului, în această seară, IPS Ioan Selejan, a organizat o manifestare de Ziua Familei, la Catedrala Mitropolitană la care au fost invitate peste 100 de familii creştin-ortodoxe. Mitropolitul Banatului a susţinut şi un discurs în timpul căruia a vorbit despre importanţa familiei pentru societatea în care trăim.
Dar Mitropolia cate case a construit? Vrem adresa lor, nu doar cifre.
Iata adrese: http://mitropolia-banatului.ro/noi-investitii-in-casele-de-tip-familial-ale-arhiepiscopiei-timisoarei/
Mitropolia are grija de copiii strazii, care lasati de izbeliste devin viitorii boschetari de maine.
Adtesati-va Episcopiei Harghitei,de unde a venit IPS IOAN la Timis-:a ridica peste 20 de case !unele pentru țigani unguri card habar nu au de biserică!
Așa că mai atent cu agresivitate postarilor!
ai dreptate valer intradevar s-au construit 20…. dar nu case ptru nevoiasi …http://www.crestinortodox.ro/religie/o-candela-carpati-episcopia-ortodoxa-romana-covasnei-harghitei-128671.html