Pandemia a afectat serios firmele din Timișoara și, pentru a-i sprijini pe antreprenori, autoritățile locale se gândesc să prelungească termenul de obținere a avizului pentru exercițiul comercial cu 4 luni.
Astfel, reprezentanții societăților comerciale nu ar mai trebui să obțină acest act până în 28 februarie, ci până în 30 iunie. Astfel, primarul orașului, Dominic Fritz, a întocmit un proiect de hotărâre în acest sens, ce trebuie să primească girul Consiliului Local Timișoara.
„În contextul sprijinirii mediului economic afectat de restricțiile impuse din cauza pandemiei și al păstrării locurilor de muncă, primarul Timișoarei a înaintat proiectul de modificare a art.56 din Regulamentul privind condițiile de desfășurare a activităților comerciale și de prestări servicii pe raza municipiului Timișoara aprobat prin HCLMT 538/2015 și modificat prin HCLMT 110/2016”, a transmis Fritz.
Deținerea acestui acord este obligatorie pentru toți cei care au restaurante, baruri, terase, etc, și care își desfășoară activitatea în Timișoara. Vizarea acestuia se face anual. Nevizarea acordului corespunde cu lipsa acestuia și se sancționează cu amenzi între 500 și 2000 de lei. Actele se depun la camera 12, ghişeele 8 şi 9, Primăria Municipiului Timișoara, bd. C. D. Loga nr.1.
Taxa de viză se plăteşte la casieriile Primăriei Municipiului Timișoara sau prin ordin de plată în contul bugetului local, odată cu depunerea documentaţiei.