3.1 C
Timișoara
sâmbătă 25 ianuarie 2025

Proprietarul Solventului donează teren Primăriei Timişoara pentu realizarea pasajului

Proiectul promis de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, legat de construirea unui pasaj pe sub calea ferată în zona Solventul şi de un nou pod peste Canalul Bega în aceeaşi zonă, prinde contur. Mai exact, proprietarul terenului este de acord să doneze municipalităţii porţiunea necesară realizării pasajului.

„Am avut o întâlnire cu reprezentanţii proprietarului Solventul. Ne-am înţeles asupra variantei de realizare a pasajului Solventul, cu un sens giratoriu. Acest proiect ar trebui să ocupe o parte din proprietatea respectivă şi reprezentanţii proprietarului au înţeles necesitatea realizării pasajului şi a drumului cu 4 benzi şi se va face în perioada următoare dezmembrarea de rigoare şi cedarea domenului respectiv către Primăria Timișoara. Astfel, după ce noi aprobăm donaţia, să putem avansa cu pasajul pe sub calea ferată la Solventul şi podul peste Bega”, transmite Nicolae Robu.

Potrivit studiului de fezabilitate, viitorul pasaj „va asigura legătura între Calea Bogdăneştilor şi strada Gării, pe sub un pachet de 10 linii de cale ferată. Această subtraversare este imperios necesară întrucât legătura între cartierul Ronaţ, respectiv Blaşcovici cu cartierul Iosefin este actualmente posibilă doar pe sub Pasajul Jiul.

Valoarea investiţiei se ridică la 27,8 milioane de euro şi ar trebui realizată în 2 ani.

1 COMENTARIU

  1. Domnule Primar, sa inteleg ca proprietarii terenului au achitat intreaga datorie catre Primaria Timisoara ( impozite pe terenul si cladirile demolate ) de circa 1,3 milioane ron, iar acum doneaza terenul ???…….sau primaria ,, doneaza ” taxele locale in contrapartida cu ,,donatia terenului”. Probabil, dupa ce aprobati donatia ve-ti aproba si costurile de ecologizare a terenului, ca bonus. Dezastrul ecologic de pe platforma Solventul este tot o ,,donatie” a proprietarilor terenului pentru Timisoara. Cam scumpa ,,donatia” Domnule Robu !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Băiatul de 13 ani din Tomnatic a fost găsit de pompierii voluntari

Un copil de 13 ani a dispărut vineri după amiază din satul timișean Tomnatic. Părinții băiatului au fost atât de îngrijorați încât au anunțat...

VIDEO | Stadionul „Dan Păltinișanu” urmează să fie demolat, după șase decenii

Stadionul Dan Păltinișanu urmează să fie demolat curând. Consiliul Județean Timiș a semnat contractul compania desemnată câștigătoare în urma licitației. Anunțul a fost făcut...

Citește și :