Proprietarii caselor istorice din Timișoara au fost amendați din nou de polițiștii locali. Aproape 40 de deținători de imobile vechi au primit sancțiuni de câte 1.000 de lei în ultimele două săptămâni.
Cei amendați nu au întreținut fațadele și acoperișurile, iar în cele mai multe cazuri, clădirile aveau elemente de arhitectură sau bucați de tencuială ce stăteau să cadă, fiind un pericol pentru trecători.
la începutul acestui an, 135 de proprietari din oraș au fost amendați pentru că și-au lăsat casele în paragină. Nu vorbim numai despre imobilele istorice, ci și de case mai noi, dar neîntreținute.
Toți proprietarii de clădiri au obligația să asigure periodic curățarea fațadelor locuințelor, clădirilor amplasate la frontul străzii, degajarea elementelor de construcție cum sunt ornamentele și tencuiala care stau să se desprindă de pe fațadele acestora și care reprezintă pericol pentru cetățenii care trec prin apropiere.â