1.1 C
Timișoara
vineri 27 decembrie 2024

Promisiuni pentru un nou stadion. Dan Păltinișanu, mai aproape de demolare

A fost făcut un pas important pentru realizarea unui proiect promis de mult timișorenilor: construirea unui nou stadion. Aleșii județeni au predat, printr-o hotărâre de Consiliu Județean, terenul de sub tribună Companiei Naționale de Investiții, instituție ce promite ridicarea unui stadion nou.

„Așa cum am promis, reușim să construim un stadion nou în capitala Banatului, chiar dacă părea de necrezut pentru unii! Stadionul „Dan Păltinișanu”, așa cum îl știm cu toții, este tot mai aproape să devină istorie pentru că am votat astăzi, în ședința de Consiliul Județean, predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții, a terenului. Actuala construcție va fi demolată iar pe locul ei, C.N.I. va construi un stadion nou, cu 30.000 de locuri, în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, la standarde moderne, așa cum Timișoara merită de mult timp. Consiliul Județean Timiș va asigura racordurile la utilități, suprafețele de teren pentru depozitarea și organizarea șantierului”, a transmis Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Pe site-ul CNI nu apare niciun fel de detalii despre acest obiectiv, așadar nici finanțarea de care vorbește liderul CJ Timiș nu este încă asigurată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Moș Crăciun a adus cel mai frumos cadou pentru trei familii din Banat

Trei bebeluși s-au născut de Crăciun la maternitatea Bega. Un moment de emoție atât pentru medici și asistente, cât și pentru paciente, fiindcă acesta...

Recomandările unui medic privind consumul de alcool cu prilejul sărbătorilor

Pentru că este sezonul sărbătorilor și al concediilor, foarte mulți dintre români ar putea fi înclinați să consume băuturi alcoolice. În acest sens, este...

Citește și :