Promisiuni ministeriale la Timișoara: Institut Oncologic, Clinică de Mari Arși, spital regional și operații pe cord deschis la copii

430

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi deputata Bianca Gavriliţă au mers miercuri prin spitalele din Banat, unde au avut întâlniri cu managerii acestora, au vizitat secţiile şi laboratoarele, luând în vizor problemele cu care se confruntă sănătatea.

Principalele subiecte ce au intrat în discuţie au fost: Institutul Oncologic, despre care ministrul a spus că au existat interese in sfera privată, ca acesta să nu se realizeze, drept urmare a fost pregătit și un set de sancţiuni, acum drumul spre realizare al Institutului fiind în linie dreaptă, existând şi banii necesari pentru proiect. S-a găsit şi terenul de 5,5 hectare, pe Calea Torontalului, valoarea investiției fiind de 511,628 milioane de lei. Institutul va avea 476 paturi de spitalizare, durata construcţiei fiind estimată la 36 luni.

De asemenea, se are în vedere deschiderea Clinicii de Mari Arşi, din cadrul Spitalului Judeţean, încă din această primăvară, fiind stabilit şi necesarul de dotare pentru clinică.

În plus, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus că în Timiş sunt prea multe Centre de Permanenţă, şi că jumătate din aceste ar trebui desfiinţate, cheltuielile fiind foarte mari pentru menţinerea lor, deoarece oamenii preferă să meargă la Urgenţe decât să apeleze la medicii din aceste centre.

S-a mai discutat şi despre construcţia celor 8 spitale regionale, ce urmează să fie construite, 5 dintre acestea din fonduri publice, iar 3, cu fonduri europene, unul dintre acestea urmând să se construiască şi la Timişoara.

Vizitele au urmat în această după masă şi la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” şi la Spitalul Municipal.

De asemenea a fost dată o veste important în legătură cu reluarea operaţiilor pe cord deschis, la copii şi tineri, printr-o colaborare între medici specialişti din Italia şi de la Institutul de Boli Cardio-Vasculare din Timişoara. Se dorește ca intervențiile de acest tip să fie reluate în cadrul unui program comun cu clinicile San Donato din Italia, din aprilie, la Institutul de la Pădurea Verde, unde există 4 săli de operaţie, două dintre acestea putând fi utilizate în orice moment, urmând ca şi celelalte două săli să fie dotate cu aparatura necesară.

Acum că sunt făcute o serie de promisiuni se aşteaptă şi rezultatele. Cel mai mult contează banii, atât de la Guvern, cât şi de la UE.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.