7.1 C
Timișoara
miercuri 17 decembrie 2025

Promenada din centrul Timișoarei intră în dezbatere publică

Delimitarea zonei de promenadă din centrul istoric al Timişoarei urmează să intre în dezbatere publică.

Consilierii locali au amânat votul pentru proiect, pe motiv că sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le ia în calcul. În atenţie se află amenzile cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei, care potrivit primarului trebuie aplicate de poliţiştii locali cu discernământ.

„Amenzile trebuie să fie mari pentru rău-făcători și deloc pentru oamenii civilizați, corecți, cinstiți și care respectă legea. Așa s-a ajuns la un standard ridicat de civilizație în țările pe care le admirăm, prin sancțiuni aspre ale celor certați cu legea. Polițiștii trebuie să aibă discernământ, trebuie să înțeleagă când cineva chiar deranjează și când ce se întâmplă este un fleac și trebuie să atenționeze atunci polițistul pe cel ce desfășoară o acțiune cu impact public fără aprobare, nu trebuie imediat să treacă la amendarea lui”, a declarat Nicolae Robu.

Clarificarea zonei de promenadă  a fost solicitată de Poliţia Locală, care are nevoie de cadru legal pentru a da amenzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ministrul Culturii, Demeter András, acuzat de derapaje grave

Proiectul de lege pus în dezbatere publică de ministrul Culturii, András István Demeter, reprezintă un derapaj grav de la principiile meritocrației, autonomiei culturale și...

CCIA Timiș încheie anul cu rezultate mult peste așteptări

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș fianlizează cu bine unul din cei mai productivi ani. Deși economia românească a ajuns într-un evident regres...

Lucrări Aquatim

Citește și :