De peste o sută de ani , mai exact cam din anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorimii. Asta cam așa e pe alte meleaguri, unde capitalismul sălbatic exploatează clasa muncitoare. La noi e însă prilej de mare sărbătoare. Oamenii muncii, de la sate și orașe, înfrățiți, scot drapelele roșii de la naftalină și pleacă să aducă un prinos de omagiu iubiților conducători de partid și de stat.
Pentru unii mai în vârstă sună destul de cunoscut. Pentru cei mai tineri sunt vorbe în vânt, spuse de cineva care se pare că nu-și controlează gândurile.
Dacă în anii totalitari comuniștii și-au însușit ziua proletarilor pentru propria propagandă acum nici nu se mai știe ce e cu sărbătoarea asta. La noi, pe meleagurile mioritice, este ziua internațională de mâncat mititei cu muștar.
Am vrut să verificăm pe teren cum se distrează oamenii muncii. Și ce motive de distracție au. Cel mai cunoscut loc dedicat acestui scop este la Pădurea Verde. Aici, pe tăpșanul caree este folosit uneori și ca teren de fotbal, acum era de fapt ziua înfrățirii. Ziua în care se înfrățeau temeinic fumul de la grătare cu cel de benzină, cu sau fără plumb. Că doar nimeni nu e fraier să lase mașina parcată la zece sau cincizeci de metri depărtare. Dacă nu este la jumătate de metru de grătarul fumegând cu frigărui, nu are nici un haz. De ce mai ai mașină dacă nu poți tăia legumele, pâinea pe bara din față? Sau ce haz are totul dacă nu poți bate cu ciocanul fleicile direct pe capotă?
Erau și melomani printre petrecăreți. Cu gusturi destul de amestecate. O singură trăsătură comună avea muzica. Trebuia să urle cât mai tare. Cine nu are zeci sau sute de wați la boxe de asemenea este fraierul pădurii. O pereche mai în vârstă stă la o masă goală. Ne-am liniștit iute, ei au terminat mai repede și acum doar se odihnesc. Dar nu au uitat de petrecerile de zeci de ani în urmă. Aveau și acelea un farmec al lor. Câțiva copii bat mingea dar, cam fără tragere de inimă. Câte un părinte le mai arată o pasă după care se întoarce cu grăbire la sticla cu bere.
Din toată hărmălaia gălăgioasă dar monotonă iese în evidență un vrăjitor, venit direct din basmele Orientului. Îmbrăcat într-un caftan de mătase auzurie, care iese direct dintr-o lampă ce seamănă cu un ceainic uriaș, levitează la o jumătate de metru deasupra solului. Lumea trece dar nu pare impresionată prea tare. Duhul din lampă și papagalul său ronțăie plictisiți semințe de floarea soarelui. Probabil nu le-a ieșit nici de o bere cu mititei?!
Ce mai mare căutare o are toneta unei doamne care avea înghețată. De fapt singura tonetă. În rest fiecare consuma din traistă. Doamna cu înghețata promite că la anul încearcă și cu aromă de bere. Dacă aduce și dulciuri cu gust de cârnăciori totul va fi în regulă. Grădina zoologică a atras copii ca un magnet. Unii nu au vrut deloc să mărturisească ce au văzut acolo dar zic că a fost frumos.
Ca o concluzie generală ziua fumului de mititei a fost marcată la noi în oraș dar nu cu entuziasmul din alți ani. Mai puțină lume, tarabe aproape deloc, mașini multe de parcă fiecare a venit la iarbă verde pe patru roți. Spectacol organizat ioc! Muzeul satului închis. Unii voiau să-l viziteze. Poate altă dată.
În timp ce la Berlin sau aiurea sindicaliștii ies la tradiționala bătaie cu forțele de ordine și la suduit guvernanții, după care beau berea de rigoare, proletarii autohtoni beau berea așa pur și simplu, fără motiv! Ba unii parcă își aduc aminte, vag, că azi e ceva legat de comunism!?
