6.1 C
Timișoara
joi 23 ianuarie 2025

Proiectului ACS Poli îi trebuie suflet, suprafață, identitate

Rămasă în Liga I grație dispariției Rapidului, echipa inventată de primarul Robu în 2012 își duce, demn, crucea.

Luni seară, în fața unui număr de spectatori precum la o miuță între blocuri, pe vremurile când între blocuri mai erau maidane și miuțe, ACS Poli a reușit surpriza etapei. Pentru că e o mare surpriză, să învingi echipa cu cel mai frumos și ofensiv joc din România în acest moment.

Alb-violeții ACS-iști (precizare necesară, mai fiind o ”alb-violetă” în oraș) joacă după chipul și asemănarea antrenorului Ionuț Popa, un mare meseriaș plecat din comuna timișeană Pesac să scrie istorie la Arad și Iași.

Cu -3 puncte, timișorenii sunt însă la nu mai puțin de 15 lungimi de locul 12, ce duce la baraj. Distanță uriașă, și singura speranță pare să fie la TAS, dacă va fi anulată penalizarea dictată pentru neîndeplinirea baremului în ediția trecută.

Indiferent de ceea ce se va întâmpla, proiectul ACS Poli pare fără viitor. Nu are suflet, nu are suprafață, nu are identitate, nu are susținere în rândul publicului. Aici e marea problemă și aici trebuie, dacă se vrea ca această grupare să continue, intervenit. Altfel se cheltuie, în continuare, niște bani degeaba.

Acest club a fost înființat, acum patru ani, de un mare polist, primarul Robu, cu cele mai bune intenții. În momentul în care, însă, Druckeria a ales calea ASU Poli, și asta s-a întâmplat chiar atunci, era clar că drumul duce spre un tunel fără ieșire.

Resetarea acelui drum trebuie să fie acum grija principală a diriguitorilor grupării.

Poate schimbarea denumirii, în condițiile în care Politehnica e clubul UPT-ului care i-a dat viață acum aproape 100 de ani. Poate o campanie serioasă și profesionistă de marketing. Poate o conducere cu adevărat pricepută la fotbal. Poate toate acestea și încă altele.

5 COMENTARII

  1. Așa e, măi, 13-14… D-aia nu evoluează ”atmosfera sportivă” din Timișoara, că o poluează Stăncioiu… Că altfel curg valorile sportive în Timișoara, ce mai vuiet, ce mai nebunie…. D-aia ați și ajuns la Jocurile Olimpice de la Rio pe locul 14 cu Adelina Pastor, dar care nu-i născută în Banat… C-aveți valoare de se usucă canabisu la marginea uliței….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Scriitor public

Au trecut deja zile bune (rele?) de când ne-am pus o dorință-două-n și am trecut în noul an. Am savurat, poate, pustiul primelor 24–48...

A fost mințită Curtea Constituțională?

În ultimele săptămâni, s-a tot vorbit în spațiul public autohton despre lipsa unei serioase justificări a anulării alegerilor prezidențiale, prin decizia Curții noastre Constituționale,...

Cât de departe, România!

Biserica din copilărie

Citește și :