Asociația Iubesc Timișoara organizează „Timișoara Turistică”, un eveniment ce prezintă o conexiune a punctelor din trecut cu cele din prezent, aducând o percepție nouă asupra valorilor ce stau la baza orașului.
Orașul este locul poveștilor ascunse, al clădirilor care poartă cu ele mărturii ale trecutului, al străzilor pline de amintiri, dar și spațiul afectiv al comunității. Descoperindu-l, el iese din anonimat și devine un prieten pe care îl asculți și care te ascultă, alături de care râzi, te bucuri, te întristezi și de care, în final, te apropii.
Scopul evenimentului este de a promova obiectivele turistice și culturale ale orașului, prin intermediul unui program structurat după cum urmează:
1. 10 noiembrie, ora 19:00 – Seminar de deschidere cu tema „Timișoara Noastră” – unde se va prezenta pe scurt istoria orașului, motivele pentru care este numit „Orașul Premierelor” și potențialul său turistic.
2. Tururi turistice ale orașului, ghidate de către persoane avizate în acest domeniu. Acestea se vor stabili în urma seminarului de deschidere.
3. 14 noiembrie, ora 19:00 – Seminar de încheiere cu tema „Timișoara Tânără” – se va pune în lumină importanța tineretului timișorean de a se exprima în cadrul vieții socio-culturale. Conștientizarea valorilor istorico-culturale de către tineri, reprezintă fundamentul necesar prin care respectul își va găsi loc alături de spiritul creativ al acestora.