Proiectul Legii pensiilor a fost finalizat. Ce impact va avea asupra pensiilor actuale

1397

Proiectul privind Legea pensiilor este finalizat, dar se va lucra la legislaţia subsecventă, iar în acest moment se fac simulări pe 3 formule de calcul pentru a vedea care este mai avantajoasă, a declarat, luni, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

„Proiectul de lege este finalizat, dar facem simulări pe 3 formule de calcul ca să vedem care este cea mai avantajoasă. Le-am promis pensionarilor că maxim cât poate să dea bugetul de stat pentru această lege a pensiilor vom face. Ne gândim chiar cum este cea mai bună formulă. Legea pensiilor este finalizată, dar mai avem legislaţia subsecventă la care se va lucra”, a spus Vasilescu.

Ea a precizat că legea din 2009 „nu ar fi fost atât de proastă, dar au fost corecţii în Parlament care nu au făcut altceva decât să adâncească inechităţile din sistem”.

Lia Olguţa Vasilescu a participat, luni, la reuniunea pentru semestrul I 2018 a Plenului Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice.

„Reprezentanţii pensionarilor chiar apreciază faptul că s-au făcut majorări de pensii în ultimul an, în 2017. I-am rugat să constituie un grup de 4 persoane care să fi lucrat înainte în sistemul de pensii sau să aibă tangenţe deoarece vrem ca după ce terminăm simulările – am făcut simulări pe câteva mii pe pensii şi continuăm ca să nu avem niciun fel de surprize – să vină să vadă legea pensiilor şi să lucreze la această lege care îi priveşte”, a explicat ministrul Muncii.

Potrivit acesteia, pensia minimă din România este 520 lei de anul trecut, iar anul acesta din iulie urcă la 640 lei.
sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.