4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Proiectul legat de gestionarea apelor reziduale din Dumbrăvița își urmează cursul-VIDEO

Implementarea proiectul european intitulat “Strategie comuna de gestionarea apelor reziduale in bazinul hidrologic al Dunării” a continuat la mijlocul săptămânii cu dezbaterea publică, așa cum prevede dosarul prin care Primăria Dumbrăvița îmrepună cu comuna vecină Giarmata și Municipalitatea Golubăț din Serbia au câștigat aplicația în cadrul programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia.

Așa cum am prezentat la demararea proiectului, principalul obiectiv al strategiei comune este îmbunătățirea calității vieții comunităților din zona transfrontaliera româno–sârba, prin mai multe aspecte legate de gestinarea apelor reziduale.

Pe lângă documentațiile tehnice, în cadrul proiectului de 566.000 de euro se vor efectua și studii de fezabilitate care vor constitui suportul tehnic necesar realizării rețelei de canalizare pentru 47 km de străzi din localitatea Dumbrăvița. De asemenea, vecinii din Giarmata vor beneficia de dezvoltarea rețelei de canalizare în Cerneteaz, satul arondat comunei de lângă Dumbrăvița.

Așadar la dezbaterea publică – coordonată de managerul de proiect Constantin Nicolae – au fost prezenți responsabilii de proiect din partea română și cea sârbă, precum și cei care au dorit să afle stadiul lucrărilor, având în vedere că la sfârșitul anului trebuie predată strategia care va duce la dezvoltarea comunelor din zona metropolitană a municipiului Timișoara. Profesorul universitar dr. Nicolae Popa a prezentat studiul la care au lucrat nu mai puțin de nouă specialiști din cadrul Centrului pentru Dezvoltarea Regională, Studii Transfrontaliere și Amenajarea Rațională a Teritoriului (CDR – START) din cadrul Departamentul de Geografie a Universității de Vest Timișoara. Desigur de la dezbatere nu a putut lipsi nici inginerul Florin Bîtea, din partea societății responsabile pentru elaborarea studiului de fezabilitate care va duce la dezvoltarea rețelei de canalizare pe toate străzile din Dumbrăvița. Conform celor declarate, în Dumbrăvița a fost aleasă soluția mult mai convenabilă pentru costurile ulterioare, adică sistemul de canalizare sub presiune în dauna celei gravitaționale.

sursa: dumbravitatv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :