Proiecții 3D la Bega Bulevard

129

Se apropie cu pași repezi festivalul Bega Bulevard. Timișorenii sunt așteptați să descopere malurile canalului din centrul orașului, să asculte muzică, să se distreze și să participe la tradiționala cursă a rățuștelor. Anul acesta, autoritățile au vrut să aducă ceva nou în fata participanților.

„Cu titlu de noutate, ediţia din acest an a evenimentului va fi marcată şi de momente artistice inedite. Astfel, seara zilei de sâmbătă, 8 septembrie, se va încheia cu un show de proiecţii 3D, menit să evidenţieze simboluri ale oraşului nostru, corelate cu premierele pe care Timişoara le-a înregistrat de-a lungul timpului.

De asemenea, în primele două zile vor putea fi urmărite interesante show-uri cu foc, iar Parcul Alpinet va fi cu siguranţă, o oază de relaxare pentru părinţi şi copii, graţie cadrului natural deosebit, amenajărilor existente şi atelierelor ce vor întregi partea artistică a festivalului”, transmite Primăria Timișoara.

Atmosfera va fi întreținută de trupele Taxi, Mandinga, Alexandra Ungureanu, Jo, dar şi de trupele timişorene Cover Up, Peregrinii, Nadayana, ori DJ K-lu şi Sean Norvis.

Parada ambarcaţiunilor, ce se va desfăşura vineri, imediat după deschidere, precum şi cursa răţuştelor, programată duminică, constituie momente de atracţie, cu siguranţă. Este pentru prima dată când vaporetto participă activ la această sărbătoare a canalului Bega, iar echipa Salvo şi ISU pregătesc, de asemena, simulări ale unor acţiuni de salvare în situaţii de urgenţă. În acest an este vorba despre un accident de circulaţie, în care maşina căzută în canalul Bega va fi scoasă din apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.