6.2 C
Timișoara
vineri 29 noiembrie 2024

Proiectele depuse la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020

Situaţie valabilă la data de 31 Ianuarie 2020

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operaționale din perioada de programare 2014-2020 elaborate de România şi adoptate de Comisia Europeană, fiind finanţat din unul din Fondurile Europene Structurale și de Investiții ale Uniunii Europene – Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR).

Programul Operațional Regional 2014-2020, adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015, continuă sa finanțeze investițiile pe care le-a sprijinit și în perioada 2007-2013: dezvoltare urbană, infrastructură socială, de sănătate și educațională, IMM-uri, drumuri județene, turism, patrimoniu cultural, reabilitări termice de blocuri, dar va finanța și noi categorii de proiecte față de programul precedent: transport public urban, reabilitarea termică a clădirilor publice, regenerare urbană, sprijinirea comunităților dezavantajate, entități de transfer tehnologic.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este structurat în 15 axe prioritare, după cum urmează:
1. Promovarea transferului tehnologic
2. Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii
3. Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon
4. Sprijinirea dezvoltării urbane durabile
5. Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural
6. Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională
7. Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului
8. Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale
9. Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban
10. Îmbunătățirea infrastructurii educaționale
11. Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară
12. Asistenţă tehnică
13. Regenerare urbană orașe mici și mijlocii
14. Crearea infrastructurii spitalelor regionale de urgență
15. Inițiativa pentru IMM-uri

Stadiul POR 2014-2020 – Proiecte depuse

Alocarea financiară pentru Regiunea Vest (FEDR, buget de stat și buget local), gestionată de ADR Vest, este de 653,03 milioane euro din care 643,65 milioane euro reprezintă fondurile nerambursabilă (FEDR și buget de stat), conform realocare aprobată de CMPOR în ianuarie 2020.
Ca urmare a demersurilor realizate prin Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională (ROREG), Guvernul României a aprobat supracontractarea la nivelul Regiunii Vest a unui număr de 90 de proiecte, aflate în prezent în rezervă, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 223,80 milioane euro.

În cadrul apelurilor lansate până la data de 31.01.2020, în Regiunea Vest, au fost depuse 1350 proiecte, având o valoare totală de 1.888,31 milioane euro și 1.508,14 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile.

Dintre acestea:
 525 proiecte au fost contractate, având o valoare totală de 1.044,61 milioane euro și 794,85 milioane euro* valoarea finanțării nerambursabile;
 32 proiecte au fost transmise la AMPOR, în vederea finalizării etapei de contractare, având o valoare totală de 18,35 milioane euro și 12,30 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile;
 293 proiecte se află în evaluare/precontractare, având o valoare totală de 104,68 milioane euro și 60,67 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile;
 102 proiecte se află în rezervă, având o valoare totală de 423,64 milioane euro și 399,46 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile; ca urmare a supracontractării proiectelor aflate în listele de rezervă de pe axele 3 (PI 3.1.C), 4, 10 și 13, 90 din proiectele aflate în rezervă, în valoare nerambursabilă de 223,80 milioane euro urmează a intra în procesul de evaluare și selecție în vederea contractării;
 398 proiecte sunt respinse/retrase/reziliate având o valoare totală de 297,03 milioane euro și 240,86 milioane euro valoarea finanțării nerambursabilă.

*Valoarea proiectelor contractate, va crește cu 41,48 milioane euro, ca urmare a acoperirii din supracontractarea aprobată a valorii pe care solicitanții și-au asumat-o contribuție proprie la valoarea eligibilă a proiectelor, în vederea încadrării în alocările inițiale (valabil pentru PI 3.1.C, PI 4.1, PI 4.3, PI 4.4, PI 4.5).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

După șocul de la prezidențiale, un alt rezultat incredibil se anunță la alegerile parlamentare

AUR a depășit PSD în opțiunile de vot ale românilor, arată datele unui sondaj de opinie realizat de AtlasIntel în perioada 26-28 noiembrie 2024...

Un medic de excepție din Timis s-a stins. A fost fondatorul ,,Patronatului Medicilor de Familie” din județ

"Cu profund regret, Patronatul Medicilor de Familie Timis anunta trecerea in nefiinta in data de 28 noiembrie 2024 a colegului nostru, Dr. Sarbovan Vlad...

Pardon!

Citește și :