Proiecte pentru 2019. Ce au promis și nu au făcut autoritățile din Timiș și Timișoara în 2018

1393

Anul 2018 a fost unul plin de promisiuni, dar, din păcate, nu și de realizări. Mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea Timișoarei și a județului Timiș nu au trecut de pe hârtie în practică. Fie că vorbim despre Primăria Timișoara, fie despre Consiliul Județean Timiș, multe realizări rămân doar la stadiul de vorbe. Însă începutul de an este prielnic pentru autorități să iasă din nou la rampă și să anunțe proiecte mărețe pentru județ și capitala Banatului.

Printre șantierele mari ce trebuie deschise sau închise în Timiș și Timișora se numără reabilitarea Turnului de Apă din Iosefin, finalizarea podurilor istorice, începerea construirii de noi poduri și pasaje, lărgirea drumului Timișoara–Dumbrăvița–Giarmata (legătura la autostradă), deschiderea Clinicii de Mari Arși sau demararea proiectului unei noi maternități. În rândurile de mai jos vă prezentăm stadiul în care se află câteva dintre proiectele mărețe promise timișenilor.

Turnul de Apă așteaptă Capitala Culturală pentru a străluci

Bătrânul Turn de Apă din Iosefin nu a intrat în reabilitare nici în 2018, deși autoritățile au tot promis acest lucru. Turnul de Apă din Iosefin este un monument istoric individual din oraș și el trebuie reabilitat și redat publicului până în anul 2021, potrivit dosarului cu care Timișoara a câștigat titlul de Capitală Culturală Europeană. Proiectanții care vor să se implice în modernizarea și punerea în valoare a turnului sunt îmbiați de primărie cu bani, pentru a-și pune ideile pe hârtie.

„Pentru încurajarea competiției, prin depunerea a cât mai multor proiecte în cadrul concursului de soluții, complementar față de atribuirea contractului de proiectare pentru concurentul clasat pe locul I, în cuantum de 112.000 lei, fără TVA, pentru concurenții clasați pe locurile următoare, premierea se va realiza în numerar, respectiv 23.350 lei pentru concurentul clasat pe locul II și 14.010 lei pentru oncurentul clasat pe locul III. Sursa de finanțare este bugetul local al Municipiului Timişoara, secțiunea dezvoltare, pentru premiul I, respectiv secțiunea funcționare pentru premiile II și III”, se arată într-o decizie a Consiliului Local Timișoara din toamna anului trecut. Însă de atunci… nimic!

Până acum, autoritățile au publicat unele planșe cu viitorul turn de apă. Acesta ar avea prevăzut un lift care ar duce în vârful turnului unde priveliștea este minunată. De asemenea, spuneau edilii, aici va exista un restaurant și spații culturale. Însă nimic nu este bătut în cuie.

Turnul de Apă din Iosefin a fost ridicat între anii 1913 și 1914, ca frate geamăn al celui din cartierul Fabric. Turnurile, cu înălțimea de 52 m, au fost ridicate la capetele rețelei de distribuție a apei și au servit pentru compensarea consumului maxim din cursul zilei.
Turnurile au fost realizate după un proiect al inginerilor János Lenarduzzi (1865–1916) și Richárd Sabathiel (1875–1942).

Poduri istorice încă în lucru, poduri noi… în viitor

Constructorii celor două poduri istorice din Iosefin, Podul Dragalina și Podul Eroilor, s-au pus serios pe treabă în mijlocul iernii. Dacă peste vară mai mult s-a stat, în decembrie ritmul a fost unul susținut, deși nu toate operațiunile pot fi făcute la temperaturi negative.

Primarul Robu a susținut că toate lucrările grele vor fi gata în decembrie, urmând ca anul acesta să avem podurile Dragalina și Eroilor cu câte 4 benzi auto, trotuare și piste de biciclete.

„M-am bucurat că o mulțime de lucruri ce țin de reabilitare/consolidare, mari consumatoare de timp, sunt făcute de-acum (n.r.: în decembrie) și că s-a trecut la construcția noilor poduri: unul de-o parte, unul de cealaltă a podului vechi.

Reamintesc, acest proiect cuprinde, pe de o parte, reabilitarea/consolidarea podului actual, pe de altă parte, construirea a câte unui nou pod de fiecare parte a acestuia, ambele lipite de el, astfel încât, în final, să se ajungă să avem un pod de aproape trei ori mai lat decât actualul”, a transmis edilul-șef.

Lucrările la cele două poduri au început în primăvara anului 2018 și ar fi trebuit să fie finalizate până în ianuarie 2019. Unele probleme neprevăzute au ținut, însă, în loc lucrul, așa că reabilitarea podurilor nu va fi finalizată decât în vară. Modernizarea și lărgirea podurilor costă aproape 10 milioane de lei.

Noul an ar trebui să aducă în Timișoara încă două șantiere importante pentru construirea de poduri noi. După 50 de ani în care peste Bega nu s-au mai ridicat poduri, anul 2019 ar trebui să fie cel al marilor realizări.

Spre finalul anului 2018, Primăria Timișoara a primit toate avizele necesare pentru construirea structurii Jiul, atât de la Apele Române, cât și de la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, anunță autoritățile locale.

„În primăvară vom scoate la licitație această lucrare pentru execuție, să sperăm că licitația o să decurgă bine, astfel încât să începem lucrările cât mai repede. Este primul pod completamente nou, după aproximativ 50 de ani, în Timișoara”, a declarat Nicolae Robu, primarul orașului.

Podul Jiul va fi o prelungire a străzii cu același nume și va trece peste canalul Bega. Va avea patru benzi de circulație rutieră și trotuare pe ambele părți. Pentru planurile realizate în Austria, primăria a plătit aproximativ 90.000 de euro.

Tot anul viitor ar trebui să înceapă și construirea unui alt pod peste Bega, podul Isho. Arhitecții așteaptă, și în acest caz, mai multe avize.

Și tot în 2019 ar trebui să înceapă și construirea pasajului Solventul, ce va lega Calea Bogdăneștilor de Strada Gării, pe sub liniile de tren.

„Vom duce Calea Bogdăneștilor, cu linii de tramvai, pe sub cele 9 linii de cale ferată din zonă la suprafață. Vom duce Calea Bogdăneștilor în subteran, cu carosabilul, cu trotuare și piste de biciclete, și la ieșirea pe stada Gării se va amenaja un sens giratoriu. De la acel giratoriu se va merge către Bega și se va traversa pe un nou pod peste canalul Bega; tot la anul vom începe construirea acelui pod, și se va merge pe strada Gării cu liniile de tramvai cu tot. Strada Gării va fi reamenajată, pe alt proiect, și ea”, a declarat Nicolae Robu.

Urmează ca anul acesta să fie realizate proiectul tehnic și licitația pentru constructor. Primarul Timișoarei promite că inclusiv lucrările vor începe în 2019.

Drumul spre autostradă, nici acum în șantier

Un proiect extrem de important pentru infrastructura județului Timiș este lărgirea drumului care leagă Timișoara de Dumbrăvița și de Giarmata, iar apoi, de autostrada A1. Sunt aproape 3 ani de când autoritățile județene au decis să realizeze această lucrare, dar șantierul nu a demarat nici acum. Se va întâmpla anul acesta, promit reprezentanții Consiliului Județean Timiș, asta după ce licitația a fost inițiată în octombrie 2018.

„Suma estimată pentru proiectare și execuție este de 58.111.906,40 lei (fără TVA), iar data limită pentru depunerea ofertelor este 14 noiembrie 2018. În condițiile în care modernizarea acestui drum va aduce mari beneficii cetățenilor, sper ca în cel mai scurt timp să putem desemna un câștigător al licitației”, spunea președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, în toamna trecută.

În prezent, DJ 691 nu asigură capacitatea de circulație necesară traficului actual și de perspectivă și nu corespunde cerințelor tehnice necesare preluării circulației rutiere de pe centura de ocolire a Timișoarei și nici de pe autostrada A1 Arad–Timișoara (prin nodul rutier Giarmata).

Acesta este motivul pentru care s-a impus accesarea de fonduri europene, prin care să se realizeze sporirea capacității de circulație, prin lărgirea la 4 benzi, cu păstrarea traseului actual și ranforsarea structurii existente. Lucrările se vor realiza pe două sectoare de drum, respectiv de la limita dintre Timișoara și comuna Dumbrăvița până după intersecția cu DN Centura Timișoarei și de la centura Timișoarei până la Autostrada A1.

Sănătatea se dezvoltă în 2019, după promisiunile din 2018

Locuitorii județului Timiș au așteptări mari de la autoritățile județene, cel puțin în domeniul sănătății. În 2019 oamenii vor să vadă cum se ridică o nouă maternitate și cum se vor deschide porțile noii Clinici de Mari Arși. Acestea sunt două proiecte importante promise de Consiliul Județean Timiș, care administrează Spitalul Județean Timișoara, cel care ar beneficia de noile investiții.

Maternitatea nouă are toate șansele să devină realitate. Contractul de finanțare a fost semnat și, până în primăvara acestui an, studiul de fezabilitate trebuie întocmit pentru ca apoi să fie semnat contractul pentru proiectul tehnic. Consiliul Județean Timiș a accesat fonduri nerambursabile pentru noua Clinică de Obstetrică și Ginecologie, alături de autoritățile din Szeged. Astfel, prin programul de cooperare transfrontalieră, în Timiș vor ajunge 12 milioane de euro pentru ridicarea maternității.

„Programul de cooperare transfrontalieră România–Ungaria are un buget european de dezvoltare de 190 de milioane de euro, de care beneficiază 4 județe din România și 4 din Ungaria, de-a lungul graniței. În cadrul acestui proiect (n.r.: maternitatea), este în lucru studiul de fezabilitate, iar până în martie 2019 avem termen și obligația de a-l depune și de a semna contractul de finanțare final pentru proiectul tehnic și execuția investiției”, a declarat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

CJ Timiș se va ocupa de ridicarea maternității, iar prin contractul de finanțare este asigurată și echiparea viitoarei clinici. Aceasta va fi construită pe terenul Spitalului Județean din Timișoara, lângă Casa Austria, și va avea aproximativ 5.000 de metri pătrați. Abia după realizarea studiului de fezabilitate vom ști exact valoarea și timpul necesar construirii.

În cazul clinicii de mari arși, frâiele sunt la Ministerul Sănătății. Acesta trebuie să cumpere aparatele și paturile speciale care lipsesc acum din clinică, deși spațiile pentru tratament au fost realizate și așteaptă doar depășirea birocrației.

 

1 COMENTARIU

  1. Cine mai crede în mincinoși și promisiuni? Vine anul electoral și va manca rahat cu galeata iar, sa fie aleși. CJT, Prefectura și Primăria sunt niște mascote împreună cu cei care toaca salariu de mii de euro degeaba. Nu se va realiza nimic pana nu se trezesc conaționalii din beția micului turbat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.