Universitatea de Vest din Timișoara, împreună cu Ministerul Educației și Asociația Mediawise sunt parteneri în cadrul proiectului Teachers 4.0 Digital Age: Tackling Disinformation and Promoting Digital Literacy through Education and Training in European Classrooms – Profesori în era digitală 4.0: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în clasele europene. Proiectul este finanțat din programul Erasmus+, iar consorțiul care îl susține este format din 16 organizații din Belgia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Italia, Polonia și România.
Partenerii proiectului Teachers 4.0 Digital au finalizat în această perioadă dezvoltarea unui curriculum educațional pe tematica combaterii dezinformării și promovarea alfabetizării digitale și proiectarea unui curs universitar destinat profesorilor și educatorilor aflați la început de carieră. Curriculum-ul oferă exemple practice de planuri de lecție, analiză și evaluare, oferind în același timp un glosar privind terminologia cheie și o compilație de resurse pe care profesorii și educatorii le pot folosi în predarea lor. Deasemenea, cele 10 module acoperă o gamă largă de subiecte, de la predarea și învățarea în mediul școlar digital la competențele de alfabetizare [media] digitală și dezinformare.
Începând cu luna noiembrie a acestui an, Universitatea de Vest din Timișoara va începe formarea în domeniul ”alfabetizării digitale” a peste 200 de studenți de la specializarea de pedagogie, precum și a peste 200 de cadre didactice angajate în mediul preuniversitar.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Alfabetizarea digitală și combaterea dezinformării se numără printre primele trei competențe digitale necesare pentru secolul XXI. Profesorii trebuie să dețină cunoștințele și competențele necesare pentru a facilita dezvoltarea gândirii critice a elevilor, astfel încât să facă alegeri în cunoștință de cauză în mediul online și să rămână în siguranță, dezvoltându-și în mod continuu reziliența în lumea digitală.”
Teachers 4.0 Digital oferă o activitate de consolidare a capacităților pe scară largă pentru formarea inițială și dezvoltarea profesională continuă a profesorilor și educatorilor la nivel european. Pentru mai multe detalii urmăriți site-ul proiectului: https://teachers4digitalage.eu/ro/project/.
INFO: responsabil proiect din partea UVT, prof.univ.dr. Mihaela Tomiță, (mihaela.tomita@e-uvt.ro)