Programul pe anul 2018 al Asociației Timișoara-Capitală Culturală Europeană a luat startul. Video

207

Intrată în al doilea an de când adună toate eforturile de a face Timișoara cât mai potrivită pentru a deveni capitală, Asociația ce se ocupă de acest lucru a trecut deja la un plan superior. A lansat programul pe anul în curs al tuturor acțiunilor ce vor duce la impunerea orașului nostru în conștiința publică ca fiind o urbe culturală.

În Aula Magna a Universității de Vest devenită aproape neîncăpătoare a avut loc lansarea oficială a acestui program cultural.

Directorul executiv al asociației, Simona Neumann, a anunțat că este al doilea an din etapa de StartUp.

Acestă etapă construiește bazele unui program cultural ce va deveni de succes în anul 2021. Dar beneficiile se vor întinde mult după această bornă. Faza actuală este de a dezvolta relațiile interumane și de a testa capacitatea culturală a orașului ca infrastructură avută la dispoziție, dar și ca resurse umane angrenate. La început, adresarea este preponderent către comunitatea locală. Acum se ia pulsul urbei și se pun bazele unui real turism cultural activ.

Asociația Timișoara-Capitală Culturală Europeană (TM 2021) se află, conform dosarului de candidatură, în faza de implementare a 14 din cele 19 programe. Iar în funcție și de bugetele alocate, tot acum se vor stabili și parteneriatele pe anul în curs.

Ca o noutate, doamna Neumann a anunțat faptul că la București există o persoană anume desemnată în cadrul Guvernului ce are misiunea de a coordona efortul de sprijin de la centru către orașul nostru. Putem spune că este ambasadorul Timișoarei culturale în capitala administrativă a țării.

Primăria locală a mai făcut un pas înainte și a promis sprijinul de infrastructură pentru realizarea unui centru multiplex ce va avea numeroase funcțiuni de cele mai diverse feluri de la Săli de spectacole, ateliere de creație, săli de expunere. Cel mai potrivit ar fi fost ridicarea de la zero a unui astfel de centru, dar atât financiar, cât și ca marjă de timp, este destul de dificil. Dar se are în vedere reabilitarea în acest scop a unui imobil deja existent în oraș. Acest lucru se va întâmpla poate nu neaparat în centru, ci undeva într-unul din cartierele pericentrale. Astfel se va coopta din populația cartierelor în acest efort comun. Nici ei nu trebuie uitați și astfel se vor simți mai integrați în viața culturală comună.

Dacă anul 2018 este al centenarului unirii de la 1918, și programul timișorean pentru 2021 va aduce un plus de valoare la acest efort. Pentru a marca așa cum se cuvine acest moment, se preconizează ridicarea unor Ziduri ale Memoriei. Vor fi zece zile a câte zece ziduri ridicate temporar în spațiile publice din oraș. Adică acea sută a anilor scurși de la Unire. Sunt un fel de a aduna împreună fragmente ce constituie memoria colectivă. Artiști din mai multe țări vor expune pe o parte a acestor ziduri, iar partea opusă va fi rezervată publicului doritor de a oferi ceva.

Sigur că programul pentru 2018 este unul extrem de amplu și bine închegat și va fi expus pe larg în paginile noastre în viitor. Important este că există și se face eforturi de a fi pus în practică în ciuda numeroaselor piedici și neajunsuri, în special financiare.

Întrebată despre unele fricțiuni și nemulțumiri ridicate de unele voci în zilele trecute, Simona Neumann a răspuns plină de optimism că ăsta este un lucru bun. Orice nemulțumire duce la dialog și la noi idei. Dacă nu scade nivelul discuțiilor sub un anumit prag al civilizației, este de bun augur schimbul de vorbe uneori chiar acide. Dânsa este sigură că nemulțumirile vor fi chiar și peste trei ani …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.