Programul de after school ar putea fi gratuit. Anunț de la Ministerul Educației

266

Noua lege a educației ar putea reglementa programul de after school în așa fel încât părinții să nu mai plătească acest lucru pentru copiii lor. Ministrul Educației susține că este nevoie doar de o „clarificare legislativă”.

Ecaterina Andronescu a vorbit despre măsurile pe care Ministerul Educației le-ar putea lua pentru a asigura programul de after-school din bani publici.

„After schoolul încercăm să îl asigurăm public. Salariul mic la cadrul didactic l-a determinat să încerce să mai facă ceva ca să supravieţuiască. (…) Eu cred că prin lege putem să reglementăm (after school – n.r.)”, a afirmat Ecaterina Andronescu la postul de televiziune Realitatea TV, citat de Agerpres.

Ministrul Educației crede că este necesară o clarificare legislativă în această privinţă.

„Cred că trebuie să facem o clarificare legislativă, pentru că, într-adevăr, este o chestiune care nu are nicio legătură cel puţin cu etica meseriei. Pentru că eşti profesor pentru învăţământul primar sau învăţător patru ore şi apoi primeşti la after schoolul pe care tu îl dezvolţi, tot în şcoală şi încasezi bani de la părinţi. Va trebui să găsim o soluţie. Este un fenomen de masă, aşa cum un fenomen de masă a început să fie şi acela care este tot o chestiune de etică: nu poţi să îţi chemi copilul acasă la o meditaţie particulară dacă tu îl ai elev la clasă”, a spus ministrul Educaţiei.

sursa – libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.