1.1 C
Timișoara
joi 26 decembrie 2024

Programul celui de-al cincisprezecelea TESZT se lansează de Ziua Mondială a Teatrului

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara organizează a cincisprezecea ediție a Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, care va avea loc în 19-26 mai 2024. Programul este disponibil pe www.teszt.ro, iar din 1 aprilie se pot cumpăra abonamente early bird la prețul de 300 de lei pentru 10 spectacole.

În acest an, selecția TESZT urmărește tema „Celalaltă perspectivă”, ca o oglindă spre subiectele și temele la care nu ne gândim în mod obișnuit, sau care sunt în opoziție cu propriile noastre convingeri, într-o lume tot mai polarizată. Producțiile selectate oferă o oportunitate de a înțelege mai profund dinamica motivațiilor umane. TESZT și-a propus în urmă cu un deceniu și jumătate să promoveze multiculturalismul și cele mai noi tendințe teatrale și a creat un forum de întâlnire pentru oamenii de teatru și public. De aceea, programul de spectacole este dublat de discuții cu artiști, ateliere gratuite pentru actori și workshopuri pentru studenții la teatrologie.
Programul reunește 24 spectacole din Ungaria, Serbia, Croația, Slovenia, Grecia, Bulgaria, Italia, Franța, Germania, Marea Britanie și Finlanda, din care două titluri („Pentesilea” și „Împărtășește dragostea”) vor fi în aer liber cu acces gratuit. Secțiunea EXT@TESZT prezintă în context internațional trei trupe locale independente (compania independentă Arte-Factum, Unfold Motion, Teatrul Basca). Festivalul începe și se termină cu producțiile teatrului-organizator, „1978” și „Pericles”, în regia artiștilor de renume internațional Tomi Janežič și Philip Parr. Ce leagă toate aceste spectacole este estetica puternic racordată la tendințele actuale și dorința de a depăși tiparele și locurile comune din teatru – de aceea festivalul mizează pe semnătura unor autori singulari precum András Urbán, Selma Spahić, Mario Banushi, Stefano Té, József Nagy sau Horváth Csaba. Dintre spectacolele care sunt deja cunoscute pe scena europeană, TESZT aduce la Timișoara, și în premieră în România, producția „Taverna Miresia – Mario, Bella, Anastasia”, regizată de tânărul Mario Banushi – un poem vizual despre familie și moarte, de o sensibilitate tulburătoare.
Abonamentele early bird se pot lua între 1 aprilie și 1 mai, la prețul de 300 lei pentru 10 spectacole la alegere, la care se adaugă un tricou sau sacoșă cu brandul TESZT15. Din 1 mai vor fi disponibile online și la teatru bilete individuale la prețul de 50 de lei per spectacol, respectiv 30 lei pentru concerte, precum și abonamente de 10 bilete la prețul total de 400 de lei și 5 bilete la 200 de lei. Toate spectacolele vor avea traducere în română, maghiară și engleză, în funcție de limba în care se joacă spectacolul. La finalul fiecărei zile se vor ține discuții moderate, iar spectatorii pot intra în dialog cu artiștii.
Achiziționarea pachetelor early bird este posibilă doar la casa de bilete a Teatrului Maghiar (str. Alba Iulia nr. 2), informații se pot obține la 0356-450.606 sau ticket@tm-t.ro.

Duminică, 19 mai

15.30 Foaier
Deschiderea oficială a TESZT 2024
16.00 Studio
Via Negativa (Slovenia):
100 de toasturi, r. Bojan Jablanovec
18.00 Ghirodei 32
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara (România)
1978, r. Tomi Janežič

Luni, 20 mai

16.30 & 21.30 Studio
Visând cu bunica
creat și interpretat de: Göndör László (Ungaria)
18.00 Sala Mare
Teatrul Satiric Kerempuh (Croația)
Îmblânzirea scorpiei, r. Selma Spahić
20.00 Atelier Pictură
Festivalul Epidaurus din Atena (Grecia)
Taverna Miresia – Mario, Bella, Anastasia, r. Mario Banushi
Marți, 21 mai

16.30 & 20.00 Studio
Livsmedlet Theatre (Finlanda)
Tărâmuri invizibile, creat și interpretat de: Ishmael Falke și Sandrina Lindgren
18.00 Sala Mare
Teatrul din Novi Sad (Serbia)
A fost odată în Novi Sad, r. Urbán András

18.00 Piața Libertății – acces liber
Teatro dei Venti (Italia)
Pentesilea, r. Stefano Té
21.00 Atelier Pictură
Kristóf Szabó F.A.C.E. Visual Performing Arts (Germania)
Ismene dansează, r. Kristóf Szabó

Miercuri, 22 mai

18.00 Piața Libertății – acces liber
Teatro dei Venti (Italia)
Pentesilea, r. Stefano Té

19.00 Sala Mare
cie toula limnaios (Germania)
Staubkinder, cor. Toula Limnaios
20.30 Atelier Pictură
Teatrul de Tineret din Zagreb (Croația)
Tineri fără Dumnezeu, r. Borut Šeparović

Joi, 23 mai

17.30 Casa Tineretului
Unfold Motion Timișoara (Romania)
The Story of Lost Stories, cor. Lavinia Urcan
17.30 Studio, Foaier, Sala Mare
Tózsa Mikolt (Ungaria)
It’s a MATCH – or will be – maybe, r. Tózsa Mikolt
19.00 Sala Mare
Platô (Franța)
Când răsare luna, cor. Nagy József

20.30 Atelier Pictură
Facultatea de Teatru și Film din Budapesta (Ungaria)
Jos pălăria în fața armatei, r. Bezerédi Zoltán

23.00 Studio
SOLO – DUO – TRIO x Mezei / Márkos / Szives
concert

Vineri, 24 mai

19.00 Sala Mare
Trupa Forte – Teatrul Szkéné (Ungaria)
Oricine, cor. Horváth Csaba
21.30 Atelier Pictură
Ivo Dimchev (Bulgaria)
Metch – concert

Sâmbătă, 25 mai

15.00 & 16.00 strada Alba Iulia – acces liber
Parrabola (UK)
Împărtășește dragostea, r. Philip Parr
17.00 Sala Mare
Organizația artistică Skop (Croația)
Mindpolis, r. Nenad Glavan
19.00 Studio Franciscan
Compania de teatru independent Arte-Factum Timișoara (România)
Monoloagele solitudinii, r. Kocsárdi Levente
21.30 Atelier Pictură
Moment Maribor (Slovenia)
Heo 4.0, creat și interpretat de Vito Weiss și Uroš Kaurin

Duminică, 26 mai

16.00 & 17.00 strada Alba Iulia – acces liber
Parrabola (UK)
Împărtășește dragostea,  r. Philip Parr
16.00 Teatrul Basca
Teatrul Basca Timișoara
titlu în lucru – PREMIERĂ
18.00 Sala Mare
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara (România)
Pericles, r. Philip Parr
22.00 Atelier Pictură
WH Group (Ungaria)
Sonetele și cântecele lui Shakespeare, concept de Albert Márkos
concert

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

181 pacienți s-au prezentat în urgență în prima zi de Crăciun la Spitalul Județean Timișoara

În prima zi de Crăciun, Serviciul de Urgență al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a înregistrat o activitate intensă, specifică sărbătorilor...

Cum va fi vremea de Anul Nou în Banat și în restul țării

Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27...

Citește și :